Peste 6.000 de poliţişti, pompieri şi jandarmi intervin la această oră în judeţele afectate de fenomenele meteorologice periculoase, dar în prezent nu există situaţii critice din punctul de vedere al siguranţei cetăţenilor, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Potrivit sursei citate, în cursul nopţii şi în această dimineaţă au avut loc mai multe intervenţii medicale cu sprijinul ISU, al Poliţiei şi al Jandarmeriei, dar şi pentru deblocarea celor rămaşi înzăpeziţi.
De asemenea, MAI anunţă că structurile sale operative au participat în cadrul Comandamentului de iarnă organizat în această dimineaţă la Ministerul Transporturilor.
„La nivelul Centrului Operaţional de Comandă al MAI, începând cu ora 6,00, se fac evaluări din 3 în 3 ore referitor la misiunile specifice MAI privind intervenţiile pentru ajutorarea populaţiei. În urmă cu puţin timp s-a încheiat o astfel de şedinţă operativă condusă de ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, la aceasta participând secretarul de stat Raed Arafat şi secretarul de stat, chestor general Ioan Buda, precum şi şefii structurilor operative cu atribuţii în gestionarea intervenţiilor”, precizează comunicatul MAI.
Misiunile angajaţilor ministerului vizează asigurarea tronsoanelor de drumuri care nu mai prezintă siguranţă pentru circulaţie şi asigurarea misiunilor de intervenţie medicală de urgenţă. Misiunile desfăşurate la nivelul judeţelor afectate sunt coordonate de către Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă, arată comunicatul amintit.
stiripesurse.ro