AcasăLIFETHE ROLLING STONES – Britanicii lansează un nou videoclip!

THE ROLLING STONES – Britanicii lansează un nou videoclip!

spot_img

DISTRIBUIȚI

THE ROLLING STONES  Formaţia britanică The Rolling Stones a lansat videoclipul piesei ”Hate To See You Go”, primul single de pe albumul ”Blue & Lonesome”, care urmează să apară pe 2 decembrie. Piesa poate fi ascultată pe platformele Spotify şi Apple Music şi descărcată odată cu precomandarea discului încă de la jumătatea lunii octombrie, potrivit News.ro.

Albumul va cuprinde coveruri blues şi este primul material discografic pe care grupul britanic l-a înregistrat din anul 2005, după ”A Bigger Bang”. Noul disc include piese semnate, între alţii, de Little Walter şi Howlin’ Wolf.

Cea mai recentă apariţie discografică The Rolling Stones este compilaţia ”Grrrr!”, lansată în 2012.

Trupa The Rolling Stones, înfiinţată la Londra în 1962, este una dintre cele mai apreciate formaţii rock din lume. Până în prezent, grupul britanic a lansat 29 albume de studio, care s-au vândut în aproximativ 200 de milioane de copii pe plan mondial. Între discurile de referinţă se numără ”Their Satanic Majesties Request” (1967), ”Beggars Banquet” (1968), ”Let It Bleed” (1969), ”Sticky Fingers” (1971), ”Exile on Main St” (1972), ”It’s Only Rock ‘n Roll” (1974), ”Tattoo You” (1981), ”Steel Wheels” (1989), ”Voodoo Lounge” (1994), şi ”Bridges to Babylon” (1997). În prezent, grupul este format din: Mick Jagger (voce, chitară), Keith Richards (chitară, voce), Ronnie Wood (chitară) şi Charlie Watts (tobe).

Formaţia britanică a concertat la Bucureşti în 2007, în cadrul turneului ”A Bigger Bang”.

 

Sursă info.

Sursă foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA