AcasăEvenimentSportROLAND GARROS - Simona Halep a ajuns în optimile de finală după...

ROLAND GARROS – Simona Halep a ajuns în optimile de finală după ce a învins-o pe Kasatkina

spot_img

DISTRIBUIȚI

ROLAND GARROS Jucătoarea română de tenis Simona Halep, cap de serie 3, s-a calificat sâmbătă în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros, al doilea Grand Slam al anului, după ce a învins-o pe rusoaica Daria Kasatkina, cap de serie 26, cu 6-0, 7-5 după o oră și 18 minute de joc.

Halep și-a dominat cu autoritate adversara în primul set și după numai 23 de minute conducea cu 5-0 și urma la serviciu pentru încheierea setului. Patru minute mai târziu, Simona a pus capă primului set cu 6-0. Actul doi a început în aceeași notă de dominare a româncei, care s-a distanțat la 3-1 și servea pentru 4-1. Ghemul avea însă să revină rusoaicei care și-a ridicat mult nivelul de joc. Kasatkina a câștigat 4 jocuri la rând și la 5-3 urma să servească pentru set. După ce a salvat 4 mingi de set, Simona și-a adjudecat break-ul și s-a impus și în următoarele două ghemuri, câștigând setul doi și meciul cu 6-0, 7-5.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pentru calificarea în optimi, Simona Halep și-a asigurat un cec de 200.000 euro și 240 puncte WTA.

La meciuri directe cu Kasatkina, Halep conduce acum cu 2-0, prima întâlnire având loc în 2016 la Miami.

În faza următoare, numărul patru mondial o va întâlni pe Carlos Suarez Navarro, cap de serie 21. Jucătoarea spaniolă s-a calificat sâmbătă în optimile turneului de tenis de la Roland Garros, al doilea Grand Slam al anului, după ce a învins-o pe rusoaica Elena Vesnina, cap de serie 14, cu 6-4, 6-4. Carla Suarez Navarro a ajuns în turul al treilea al turneului parizian, după ce a eliminat-o pe Sorana Cîrstea, scor 7-5, 6-4.

Cu Navarro, adversara din optimi, Halep are 6-5 la meciuri directe, ultima confruntare fiind câștigată de româncă la US Open în 2016, tot în optimi.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA