AcasăEvenimentSportROLAND GARROS - Garbine Muguruza este noua regină a Parisului!

ROLAND GARROS – Garbine Muguruza este noua regină a Parisului!

DISTRIBUIȚI

Jucătoarea din Spania (4 WTA) a învins-o în ultimul act pe lidera mondială, Serena Williams, în două seturi, 7-5, 6-4, după o oră şi 44 de minute. Şi asta deşi americanca (34 de ani) a salvat patru mingi de meci ale adversarei.

Surprinzător, Williams a avut mai multe mingi câştigătoare decât adversara sa, 23 faţă de 18, şi mai puţine greşeli neforţate, 22 faţă de 25. Serena a dominat şi la capitolul aşi, şapte faţă de patru, şi a comis şi cinci duble greşeli mai puţin decât Garbine Muguruza, patru faţă de nouă.

La doar a şasea finală din carieră, Muguruza (22 de ani) a devenit cea mai tânără campioană într-un turneu de Grand Slam, de la bielorusa Viktoria Azarenka (campioană în 2012 la Australian Open) încoace.

Muguruza a devenit a doua jucătoare din Spania care cucereşte trofeul dupa Arantxa Sanchez Vicario, de trei ori învingătoare pe zgura pariziană, ultima oară acum 18 ani. Noua campioană va urca pe locul 2 în ierarhia WTA la începutul săptămânii viitoare.

Americanca Williams a ratat şansa de a o egala pe legendara Steffi Graf la numărul de turnee de Grand Slam câştigate în carieră la simplu. Serena are 21 de astfel de trofee, iar Graf 22.

Serena Williams a pierdut pentru prima oară în carieră două finale consecutive de Grand Slam, chiar contra ibericei în faţa căreia a câştigat, anul trecut, la Wimbledon, ultimul trofeu de asemenea anvergură din carieră. Aceasta fusese şi singura finală jucată de Muguruza într-un Mare Şlem, până la cea de astăzi.

Williams are în continuare un procentaj impresionant la finalele jucate în turneele de Grand Slam. Are 21 de succese şi doar şase eşecuri.

Garbine Muguruza e a treia campioană consecutivă în premieră la un turneu de Grand Slam, după italianca Flavia Pennetta, anul trecut la US Open, şi germanca Angelique Kerber, în acest an la Australian Open.

Pentru al doilea succes din carieră contra Serenei Williams, din cinci dueluri, Muguruza va primi două milioane de euro şi 2000 de puncte WTA, iar Williams un milion de euro şi 1300 de puncte.

Precedentul succes al spanioloaicei contra Serenei fusese consemnat în 2014 tot la Roland Garros, 6-2, 6-2, cel mai dur eşec al americancei din carieră la un Grand Slam.

Muguruza a pus punct unei serii de 13 victorii consecutive ale Serenei Williams la Roland Garros şi a devenit a cincea jucătoare, după Angelique Kerber, Samantha Stosur, Maria Şarapova şi Venus Williams, care o învinge pe Serena într-o finală de Grand Slam.

57530deb95f9cf0e213c57da

Spanioloaica de 22 de ani care a câștigat la Paris primul trofeu Grand Slam din carieră, a declarat că Roland Garros e cel mai important turneu pentru jucătorii de tenis spanioli, de când Rafael Nadal a câștigat de nouă ori competiția.

La doar a șasea finală din carieră, Muguruza a devenit cea mai tânără campioană într-un turneu de Grand Slam, de la bielorusa Viktoria Azarenka, campioană în 2012 la Australian Open.

”Sunt foarte fericită că am câștigat aici, am jucat cu cea mai bună jucătoare a lumii, e un sentiment inegalabil. Serena e o mare campioană, a fost senzațională azi, a jucat fantastic pe parcursul întregului turneu. E o mare campioană, repet!

Pentru noi, spaniolii, acest turneu înseamnă foarte mult. Rafa Nadal a câștigat de nouă ori aici. Sunt foarte mândră că mi-am înscris și eu numele pe acest trofeu. Mulțumesc tuturor fanilor din Spania care au venit aici să mă susțină”, a declarat, emoționată, Garbine Muguruza.

Jucătoarea de pe locul 4 mondial devine a treia spanioloaică învingătoare într-un turneu de Mare Șlem, după Arantxa Sanchez Vicario și Conchita Martinez, și prima din 1998 încoace.

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.







TE-AR MAI PUTEA INTERESA