AcasăActualitate112REȚINUT PENTRU 24 DE ORE - Băimărean de 21 de ani, prins...

REȚINUT PENTRU 24 DE ORE – Băimărean de 21 de ani, prins la volan rupt de beat și fără permis

spot_img

DISTRIBUIȚI

REȚINUT PENTRU 24 DE ORE Ieri, 25 noiembrie, în baza probatoriului administat, poliţiştii băimăreni au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de un tânăr din municipiu, care a comis infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

În fapt, ieri, la ora 00.30, poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Baia Mare au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism condus haotic pe strada 22 Decembrie. La volan a fost identificat un tânăr de 21 de ani, din municipiu, care emana halenă alcoolică. Verificările poliţiştilor au relevat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie de 0.64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurilor legale, acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis şi conducere a unui vehicul sub influența alcoolului. Băimăreanul, faţă de care s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmează a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Informații furnizate de IPJ Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA