AcasăAdministrațieRESPECT PENTRU BUNICI - Municipiul Baia Mare, prin Direcția de Asistență Socială,...

RESPECT PENTRU BUNICI – Municipiul Baia Mare, prin Direcția de Asistență Socială, a început derularea proiectului

spot_img

DISTRIBUIȚI

Data de 28 octombrie 2020 marchează prima zi de campanie de informare a persoanelor vârstnice și a comunității, cu privire la serviciile oferite, scopul, obiectivele, activitățile previzionate și finanțatorul proiectului, care se va derula până în luna martie 2023.
Vârstnicii sunt o categorie mai vulnerabilă, în special în contextul pandemiei de Covid-19, fiind mai afectați atât din punct de vedere medical și/sau psihologic, cât și din punct de vedere social.

Proiectul „Respect pentru bunici” este pregătit să deschidă o nouă etapă în viața beneficiarilor și să-i ajute să depășească mai ușor această perioadă, intervenind și adaptându-se reglementărilor legale actuale.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 și vizează inovarea a trei servicii sociale, respectiv Centrul de zi, „Masa pe roți” și Centrul de voluntariat, prin care se urmărește creșterea calității vieții persoanelor vârstnice aflate în risc de excluziune și marginalizare socială. Proiectul se adresează persoanelor de peste 65 de ani din Municipiul Baia Mare, aflate în risc de dependență și/sau excluziune socială.

În Centrul de zi, 120 de persoane vârstnice aflate în risc de marginalizare vor beneficia de servicii sociale și medicale, participând de asemenea la o varietate de activități care să contribuie la creșterea calității vieții și implicării sociale.

În cadrul serviciului inovativ „Masa pe roți”, 50 de persoane vârstnice, nedeplasabile sau cu mobilitate redusă, vor primi la domiciliu o masă caldă pe zi. Mai mult de atât, vârstnicii împreună cu membrii familiei lor, vor benefica de servicii de consiliere socială și informare, în vederea asigurării premiselor unui trai decent.

În Centrul de voluntariat, 40 de persoane vârstnice se vor implica activ prin susținerea activităților Centrului de zi și serviciului „Masa pe roți”, dar și prin activități de promovare a îmbătrânirii active în rândul tinerilor.

Pentru mai multe informații privind proiectul sau înscrierea în grupul țintă, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail respectpentrubunici@gmail.com, sau la numărul de telefon 0733 303 147.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA