În timpurile pe care le trăim sub influența secularismului accelerat, din nefericire, tot mai mulți nu știu și nici nu înțeleg ce este cu adevărat Crăciunul și cum trebuie sărbătorit. Pentru foarte mulți dintre semenii noștri, Crăciunul este o perioadă de petrecere în care se dau cadouri și apare durduliul Moș Crăciun.
În toată această ecuație existențială, pentru ei lipsește tocmai Cel sărbătorit de Crăciun: Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Fără Hristos nu sărbătorim Crăciunul, ci e o altă zi de petrecere hedonistă din timpul existenţei cotidiene a celor care nu știu pe Cine trebuie să sărbătorească de Crăciun și ce s-a întâmplat acum 2.000 de ani.
În centrul Sărbătorii Crăciunului stă Domnul nostru Iisus Hristos Care Se naște într-o peșteră sărăcăcioasă în Betleem. El Se naște într-o lume pacificată (pax romana) sub privirea vigilentă a legiunilor romane care stăpâneau Țara Sfântă în numele împăratului de la Roma. Era o pace care adusese oarecare prosperitate în provinciile imperiului, mai puțin însă în Palestina aflată la frontiera orientală a Imperiului, cu o populație de 1.000.000 de evrei, devenind supuși ai Romei din anul 63 î.H., când Ierusalimul fusese cucerit de Pompei.
Romanii își impuneau autoritatea lor aspră în toate domeniile de activitate din provinciile pe care le stăpâneau pentru a controla cât mai bine fiscalitatea din imperiu, organizau frecvent recensăminte ale populației, unul dintre acestea fiind și cel organizat în anul Nașterii Domnului de Quirinius, guvernatorul Siriei, provincie de care depindea și regele asociat al Imperiului Roman, Irod Idumeul, conducătorul Palestinei de atunci. Toți cei de parte bărbătească împreună cu familiile lor trebuia să meargă în cetățile de origine și să se înscrie în registrele imperiale romane.
Dreptul Iosif, un om în vârstă, care era protectorul și logodnicul Sfintei Fecioare Maria, a trebuit ca împreună cu ea să plece către Betleem, cetatea de origine a celor din neamul davidic. Distanța care separă Nazaretul de Betleem era de peste 100 de kilometri pe drumurile antice și se parcurgea cu anevoie, deoarece iudeii evitau să meargă prin Samaria și preferau drumul mult mai greu din zona aridă de lângă râul Iordan.
În prim-planul relatărilor despre Nașterea Domului stau cele ale Sfinților Evangheliști Matei și Luca, care ne vorbesc despre Vestea cea Bună adusă Sfintei Fecioare Maria în Nazaret că va naște pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, despre vestirea lui Iosif de către înger în vis că Pruncul Care S-a zămislit în pântecele Fecioarei este de la Duhul Sfânt și să-I pună numele Iisus. Tot de la ei aflăm că stăpânul Țării Sfinte era regele Irod și tot ei ne vorbesc și de recensământul ordonat de Roma care îi obligă să meargă din Nazaret în Betleem pentru a se înscrie.
Dreptul Iosif și Sfânta Fecioară Maria ajunși în Betleemul Iudeii, cetatea de origine a Regelui David, care a trăit cu 1000 de ani î.H., nu au găsit adăpost nicăieri deoarece veniseră foarte mulți iudei originari din această localitate pentru a se înscrie. La ieșirea din Betleem spre miazăzi s-au oprit. Aici au găsit o peșteră care slujea drept staul pentru animale. În timpul acela nu era neobișnuit ca oamenii simpli să-și petreacă noaptea într-un astfel de loc. În fond, în acea vreme, oamenii și animalele trăiau împreună. Casele aveau de obicei un etaj care adăpostea oamenii, în timp ce la „parter” sau legate în curte stăteau animalele. În această peșteră, Sfânta Fecioară naște pe Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Locul este marcat de 1.600 de ani de prezența unei biserici ridicate de Sfânta Împărăteasă Elena.
După Nașterea Domnului, îngerii îi vestesc pe păstorii din Betleem care se aflau pe câmp că S-a născut Mesia în cetatea lui David. Ei sunt primii care aduc închinare Pruncului Sfânt. Sfântul Evanghelist Matei ne istorisește de venirea Magilor de la Răsărit cu aur, smirnă și tămâie, călăuziți de steaua minunată, de înșelarea lui Irod, de fuga în Egipt, de uciderea pruncilor, de întoarcerea de acolo după moartea lui Irod și așezarea în Nazaret. Toate acestea ca să dovedească marele adevăr că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu și Răscumpărătorul Cel vestit de proroci.
Nașterea lui Hristos este un eveniment istoric, consemnat într-o anumită epocă, pe vremea când în Imperiul Roman domnea Octavian Augustus, iar în Iudeea guverna Irod. Sfinții Evangheliști insistă în accentuarea caracterului istoric al evenimentului, pentru că vor să arate că Hristos a fost o personalitate istorică, ceea ce înseamnă că a luat cu adevărat trup omenesc și că întruparea nu a fost o presupunere sau o închipuire.
Biserica noastră sintetizează evenimentele legate de Nașterea Domnului în condacul acestei sărbători, spunând: „Fecioara, astăzi, pe Cel mai presus de ființă naște, și pământul peștera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar Magii cu steaua călătoresc; că pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai-nainte de veci”. Pentru a înțelege aceste cuvinte care ne introduc în atmosfera binecuvântată a tainei Betleemului, este nevoie ca în ziua de Crăciun să fim prezenți în casa Domnului, adică în biserică, pentru că aici Îl putem sărbători cel mai bine pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, la Nașterea Sa.
Un Crăciun fără prezența la Sfânta Liturghie, unde Hristos ni Se dăruiește euharistic, este lipsit de sens și conținut. Dacă noi nu-L mai sărbătorim pe Mesia, ci în cel mai bun caz pe Moș Crăciun, atunci suntem rătăciți în spațiul consumismului globalist care ne golește de spiritualitatea noastră creștină bimilenară.
În ziua Nașterii Domnului, întreaga familie, de la mic la mare, trebuie să fie prezentă în biserică, pentru a se bucura de vestea venirii în lume a lui Mesia și a conștientiza că acest eveniment este începutul mântuirii neamului omenesc. Aici vom fi în comuniune cu frații noștri creștini și vom simți cu adevărat că suntem părtași la vestea colindului tradițional că „astăzi S-a născut Hristos, Mesia, chip luminos”.
De Crăciun sărbătorim Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos și trăim faptele legate de acest eveniment prin ascultarea Sfintelor Evanghelii, prin frumoasele noastre colinde românești, făcându-ne părtași la bucuria îngerilor care ne vestesc că „S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2,11) și lăudăm cu ei pe Dumnezeu zicând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14).
Pr. Dr. Ciprian Florin Apetrei
