Acasăsinucidere maramuresRecepţiile oferite de Ambasada României cu ocazia Zilei Naţionale

Recepţiile oferite de Ambasada României cu ocazia Zilei Naţionale

spot_img

DISTRIBUIȚI

La 1 decembrie a.c. Ambasada României la Londra a organizat douǎ recepţii dedicate sǎrbǎtoririi Zilei Naţionale a României.  Primul eveniment, la care au participat peste 400 de persoane, a avut ca invitați membri ai corpului diplomatic acreditat la Londra, reprezentanți de marcă ai parlamentului britanic, instituţiilor guvernamentale (FCO şi ministere de linie), mediului de afaceri, comunităţii academice, comunităţii culturale, mass-media şi diaspora.

Imnurile Marii Britanii şi României au fost intonate de către soprana Nelly Mirincioiu,  binecunoscută artistă de origine română stabilită în Marea Britanie de peste 30 de ani. Au urmat discursurile Ambasadorului României în Regatul Unit, a lui Sir Philip Baillache, Ministrul pentru relații externe al Statului Jersey şi al Lord Quentin Davies of Stamford, Preşedintele Grupului de prietenie cu România din parlamentul britanic.

În mesajul adresat celor prezenti cu aceasta ocazie, Ambasadorul României, Dr Ion Jinga, a vorbit despre insemnatatea Zilei de 1 decembrie 1918 pentru poporul roman si a rememorat o serie de momente cu semnificație istorică petrecute de-a lungul anilor in luna decembrie. Lordul Davies ofStamfords-a adresat audienţei vorbind despre relaţia istorică dintre Marea Britanie şi România şi despre contribuţia pe care românii o aduc economiei Marii Britanii, iar Sir Philip Baillache a subliniat cooperarea de dată recentă dezvoltată întreJerseyși România.

Cel de al doilea eveniment, la care au participat peste 250 persoane, a fost oferit reprezentanţilor comunitǎţii româneşti din Marea Britanie: mediul asociativ, academic (studenti, profesori, cercetatori), oameni de afaceri, oameni de cultura, ONG-uri. Evenimentul a debutat cu intonarea, la nai, a imnului României de către unul din cei mai valoroși artiști români contemporani, Nicolae Voiculeț, iar Ambasadorul României a vorbit despre însemnătatea Zilei Naționale și importanța rolului pe care românii din diaspora îl au in promovarea valorilor și intereselor României peste hotare.

Pentru cele două recepții, vinul românesc a fost oferit de către Domeniile Coroanei Segarcea şi transportat la Londra cu sprijinul generos al fimei de curierat Crespo.

Sursa : Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA