AcasăEvenimentSportREACȚII LA O PERFORMANȚĂ URIAȘĂ – Horia Tecău și Julien Roger au...

REACȚII LA O PERFORMANȚĂ URIAȘĂ – Horia Tecău și Julien Roger au câștigat proba de dublu la Wimbledon

spot_img

DISTRIBUIȚI

Horia Tecău a vorbit sâmbătă seară despre câştigarea turneului de la Wimbledon şi despre finală, românul spunând că este „foarte fericit”, dar dimineaţă a avut ceva emoţii, având în vedere faptul că a jucat anterior trei finale la turneul londonez şi le-a pierdut..

„Sunt foarte fericit. Am mai jucat trei finale. A fost foarte emoţionat să pierd finalele precedente, pentru că acesta este unul din turneele mele preferate. Am câştigat aici de două ori ca junior. Îmi doream să revin şi să mă impun la seniori. A fost greu faptul că am pierdut trei finale şi extraordinar că am ajuns în a patra. Pentru noi au fost două săptămâni extraordinare, cu unele meciuri dificile. Am avut ceva emoţii în această dimineaţă, pentru că am pierdut trei finale. Îmi doream să abordez meciul cum trebuie, să profit de şanse, să joc aşa cum îmi doresc şi să mă bucur de participarea în finală”, a spus Tecău.

În ce privește adversarii din finala câștigată, Horia Tecău a precizat: „Ei au început foarte bine partida şi a trebuit să luptăm. De când am câștigat tiebreak-ul, totul a mers în direcția noastră”.

Fostul internațional Gheorghe Hagi a declarat, sâmbătă, că tenismanul Horia Tecău merită felicitări pentru câștigarea Turneului de la Wimbledon, spunând despre acesta că e un sportiv serios, care a muncit.

„Bravo lui, felicitări. Mă bucur pentru el, e un sportiv serios, care a muncit. Să ajungi să câştigi un Grand Slam, chiar dacă la dublu… Merită felicitări”, a spus Gică Hagi, la Digi Sport.

La rândul său, jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA, a postat un mesaj pe Facebook, în care îl felicită pe Horia Tecău.

„Champ, you did it! Felicitări, Horia!”, a scris Halep pe pagina sa de Facebook.

Reacții la succesul lui Horia Tecău au venit și din zona politică.

„O veste EXCELENTĂ de la Wimbledon – Horia Tecău a câştigat turneul de la Wimbledon în proba de dublu! Sincere felicitări! O ţară întreagă este mândră de tine, Horia!”, a scris premierul Victor Ponta sâmbătă seară pe pagina sa de Facebook.

Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda), a câştigat, sâmbătă, turneul de la Wimbledon la dublu, după ce a învins în finală perechea de jucători Jamie Murray/John Peers (Marea Britanie/Australia), cu scorul 7-6 (5), 6-4, 6-4.

Tecău a mai jucat finala de la Wimbledon în 2010, în 2011 şi în 2012 alături de jucătorul suedez Robert Lindstedt, fiind învinşi de fiecare dată.

 

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA