AcasăEvenimentSportReacții după excelenta performanță reușită de CFR Cluj! Calcule pentru optimile Ligii...

Reacții după excelenta performanță reușită de CFR Cluj! Calcule pentru optimile Ligii Campionilor

spot_img

DISTRIBUIȚI

Antrenorul Paulo Sergio a declarat, marţi seară, că echipa CFR Cluj merită toate felicitările pentru victoria din partida cu Sporting Braga, scor 3-1, în etapa a cincea a grupei H a Ligii Campionilor.
„Jucătorii mei au făcut un meci mare, toate felicitările pentru ei. Rezultatele în competiţia internă nu au fost foarte bune, dar astăzi echipa merită nota zece, a muncit foarte bine. Mă bucur că Rui Pedro a marcat de trei ori, dar nu-mi place să vorbesc despre un anumit jucător. A fost o strategie să-l folosesc pe Bastos în locul lui Kapetanos şi a mers. Acum avem timp să ne gândim la Manchester, dar mă gândesc mai întâi la partida cu U Cluj. În fotbal orice este posibil”, a declarat la TVR 1 Paulo Segio, care a precizat că se simte foarte bine la Cluj.

Cel mai fericit a fost patronul Arpad Paszkany, care sustine ca asistam la cea mai mare performanta din istoria clubului, pe plan continental.

„Meritele sunt ale baietilor si ale antrenorilor, nu ale mele. Nu cred ca este o performanta mai mare decat titlurile de campioni, dar este cea mai bun rezultat in Europa. Dincolo de toate aceste laude pe care le merita baietii, nu pot sa uit de campionat. Am facut doua meciuri de exceptie contra unei echipe de talia lui Braga, dar nu este suficient daca in 10 meciuri evoluam asa cum o facem in campionat. In vara nu am vandut nimic, am investit foarte multi bani”, a spus Paszkany.
Finantatorul campioanei a facut si calculele pentru calificarea in optimile de finala ale Ligii Campionilor:
„Braga o sa joace in fata propriilor suporteri, de ce nu ar castiga cu Galata? Noi trebuie sa obtinem un punct cu Manchester, dar totul e posibil. Mergem pe ‘Old Trafford’ ca sa ne calificam de pe locul secund. Am ajuns sa ne luptam de la egal la egal cu echipe care au buget incomparabil mai mare decat al nostru”.

Rui Pedro, a declarat că a visat să marcheze trei goluri într-un meci de Liga Campionilor, dar nu şi-a imaginat că poate face acest lucru.
„Sunt foarte fericit că am marcat de trei ori, am făcut jocul vieţii mele. Atât Sougou, cât şi Bastos au fost foarte importanţi, dar trebuie să remarcăm toţi jucătorii. Dedic golurile fetiţei mele. Ştim că va fi greu să marcăm la Manchester United, dar dacă tot am ajuns aici, mergem să ne încercăm şansa. Am visat să marchez trei goluri, dar nu mi-am imaginat că pot face asta”, a spus Rui Pedro.

Preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat că formaţia campioană a României va merge la Manchester, în ultima etapă, să câştige punct sau puncte.
„Din păcate, Manchester a pierdut la Istanbul, dar important este că noi am câştigat. Am spart acel blestem din primele două participări în Liga Campionilor când am făcut de fiecare dată patru puncte. Mergem cu încredere să luăm punct sau puncte cu Manchester, mai ales că vor juca, probabil, tot cu echipa a doua. Braga îşi va apăra corect şansele în ultima etapă şi pentru Galatasaray va fi greu”, a spus Mureşan.
Oficianul clujean consideră că această victorie este cel mai frumos cadou primit de patronul CFR-ului, Arpad Paszkany, care luni şi-a sărbătorit ziua de naştere: „Am crezut în Paulo Sergio, el era prima variantă şi când l-am adus pe Jorge Costa. M-am bucurat pentru Rui Pedro, toată echipa merită felicitări. Este cel mai frumos cadou pe care puteam să il facem patronului Arpad Pasdzkany”.
Mureşan crede că dacă la meciul cu Galatasaray, pierdut pe teren propriu, jucătorii ar fi fost pregătiţi fizic aşa cum au fost în această seară, CFR Cluj ar fi evitat acel eşec: „La meciul cu Galatasaray echipa a fost obosită. Dacă jucătorii erau pregătiţi aşa cum au fost astăzi nu pierdeam cu Galatasaray. Şapte puncte sunt multe în Liga Campionilor şi cred că vom lua cel puţin un punct pe Old Trafford”.

Presedintele LPF, Dumitru Dragomir, nu a ratat ocazia de a felicita echipa campioana.

„Am vazut o echipa care a muncit foarte mult. Antrenorul lor a facut bine echipa, il felicit. Dupa ce i-am vazut jucand 10 minute, mi-am dat seama ca sunt pusi pe fapte mari. A facut bine sa il tina pe banca pe Kapetanos.
In sfarsit mai scoatem si noi capul in Europa. Daca mai facem 6 puncte in sezonul asta, o sa avem sigur o echipa calificata direct in Champions League din sezonul 2014/2015”, a spus Dragomir.

Cum se poate califica CFR în optimile Ligii Campionilor

Cifrele nu sunt complicate pentru ca CFR Cluj să ajungă în optimile de finală ale Ligii Campionilor, la care mai are șanse. Înaintea ultimei runde, CFR este deja calificată în primăvara Ligii Europa, însă se bate cu Galatasaray pentru locul secund în grupă, care ar trimite-o în optimile Ligii Campionilor.

Atât CFR Cluj cât și Galatasaray au 7 puncte, numai că, la egalitate de puncte, turcii merg în optimi datorită rezultatelor directe mai bune, în speță victoria de la Cluj.

Pentru a se califica în optimile Ligii Campionilor, CFR Cluj trebuie să obțină un rezultat mai bun (ca puncte) decât cel al lui Galatasaray din ultima rundă. O victorie pe Old Traffod dublată de un egal sau o înfrângere a Galatei este primul scenariu fericit, al doilea fiind un egal cu Manchester și o înfrângere a turcilor. Orice alt raport de puncte din rezultate va face ca CFR să încheie pe locul al treilea.

Va fi greu, întrucât CFR Cluj se deplasează pe Old Trafford pentru a întâlni pe Manchester United, în timp ce Galatasaray va juca pe terenul lui SC Braga, echipă care nu poate urca mai sus de locul patru.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA