AcasăAdministrațieRAZII ÎN MARAMUREȘ - Amenzi uriașe în urma controalelor efectuate la terase,...

RAZII ÎN MARAMUREȘ – Amenzi uriașe în urma controalelor efectuate la terase, în mall-uri și alte spa aglomerate

spot_img

DISTRIBUIȚI

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

La activităţile desfăşurate ieri, 5 iulie, au participat peste 300 de poliţiști, jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali, precum și reprezentanţi ai ISU Maramureş, ANSVA, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii şi Autorităţii Publice Locale.

Astfel, au fost verificate 125 de societăți comerciale şi 87 de mijloace de transport, fiind  aplicate 12 sancțiuni contravenţionale pentru fapte de natură economică şi la Legea 61/1991 în context COVID 19.

De asemenea, au fost aplicate 199 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 în valoare de peste 223.000 de lei.

Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus. Activități asemănătoare vor fi desfășurate în continuare în vederea conștientizării tuturor cetățenilor privind necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială.

Informații furnizate de IPJ Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA