Acasă Actualitate Social PROTESTELE CONTINUĂ - Mii de autovehicule vor fi parcate în faţa Guvernului

PROTESTELE CONTINUĂ – Mii de autovehicule vor fi parcate în faţa Guvernului

DISTRIBUIȚI

PROTESTELE CONTINUĂ Patronatele din domeniul transporturilor au anunțat că dacă miercuri nu vor avea ordonanţa de urgenţă care stabilește tarifele maximale ale RCA‎, vor continua să rămână în stradă chiar și după încheierea oficială a manifestației. Peste 6.000 de autovehicule vor fi parcate, miercuri, în faţa Guvernului, potrivit România TV.

PROTESTELE CONTINUĂ Deși nu sunt mulțumiți de tarifele maximale la RCA stabilite în proiectul de Hotărâre de Guvern, transportatorii acceptă soluția de compromis.

Totuși, aceştia anunță că vor declanșa acțiuni de protest, miercuri, 2 noiembrie, dacă proiectul nu va fi adoptat, a declarat Vasile Ștefănescu, președintele Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România.

Ministerul Finanțelor Publice a lansat în dezbatere actul normativ privind stabilirea tarifelor de primă maxime aplicabile de către societățile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA), stabilind valori maximale.

Potrivit acestuia, în cazul persoanelor fizice, cea mai mare primă RCA, de 3.087 lei, ar urma să fie plătită de un șofer care are mai puțin de 25 de ani și conduce o mașină de peste 2.500 cmc.

Cea mai redusă primă RCA, de 610 lei, va fi achitată de un șofer cu vârsta cuprinsă între 31 și 40 de ani pentru un autovehicul cu o capacitate de 1.201 — 1.400 cmc.

citește și ULTIMA ORĂ – Activitatea oficiilor poștale din județul Maramureș a fost blocată

În cazul persoanelor juridice, pentru autovehicule cu masa maximă autorizată mai mică de 3,5 tone și maxim 9 locuri prima RCA variază între 885 lei și 1.285 lei iar pentru autovehiculele destinate transportului de marfă de peste 16 tone, între 943 lei și 7.534 lei.

sursa

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Proctoline





TE-AR MAI PUTEA INTERESA

ACTUALIZARE/ PRIMELE VICTIME ALE IERNII – Un șofer zelos a făcut țăndări mai multe mașini pe strada George Coșbuc din Baia Mare. Un altul...

Am intrat oficial în sezonul rece și, deși nu am avut parte încă de ninsori serioase decât în zona de munte a Maramureșului, poleiul...

DE INTERES – Programul casieriilor VITAL în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie 2020

Luni, 30 noiembrie (Sfântul Andrei) şi marți, 1 Decembrie (Ziua Naţională a României) 2020, casieriile S.C. VITAL S.A. din toate localitățile în care operăm:...

Gabriel Zetea (PSD): ”Guvernul PNL atacă sectorul construcții și IT”

IT-iștii și constructorii sunt noile ținte ale Guvernului PNL. După alegeri, PNL va tăia facilitățile pentru aceste două domenii cheie ale economiei, care contribuie...

SCENĂ RUPTĂ DIN FILME ÎN BAIA MARE – Un tânăr a furat un ghiozdan plin cu țigări de la un bărbat care le furase...

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au reuşit documentarea activităţii infracţionale a două persoane, care au fost reţinute pentru 24 de ore şi...

AVARII LA REȚEA – Furnizarea apei, sistată temporar pe o stradă din Baia Mare

Băimărenii de pe strada Tineretului din municipiu vor rămâne fără apă potabilă la robinete azi, 27 noiembrie, timp de câteva ore. Sistarea furnizării de...