AcasăActualitateSocialPROTESTE - Medicii din Maramureş pleacă la Bucureşti pentru pichetări

PROTESTE – Medicii din Maramureş pleacă la Bucureşti pentru pichetări

spot_img

DISTRIBUIȚI

Medicii din Maramureş sunt solidari cu colegii lor din ţară şi după o săptămână de grevă japoneză vor participa la pichetările din Bucureşti.

“Practic, este o continuare a acţiunilor comune programate şi stabilite de către Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România şi Federaţia Hipocrat. Dacă acum o săptămână aveam o grevă japoneză cu banderole albastre, continuarea acţiunilor sunt pichetarea pentru data de 31 martie a Ministerului Muncii de către federaţiile menţionate iar în data de 7 aprilie se va picheta Ministerul Sănătăţii. Tototdată am primit informaţia din partea doamnei doctor Zagyva Piroska, care este vicepreşedinte al Camerei Federative a Sindicatelor Medicilor din România, că astăzi se va întâlni preşedintele Camerei Federative cu preşedintele Camerei Hipocrat, cu ministrul”, a declarat Florin Hossu, lider de Sindicat Cartel Alfa.

Sindicalistul spune că negocierile cu ministerele nu se limitează strict la revendicările de ordin financiar pentru că, din punctul lui de vedere, întreg sistemul de sănătate rtebuie reformat.

”Bineînţeles că sunt întâlniri punctuale dar toate aceste întâlniri trebuie să ducă la ceva productiv, în sensul în care trebuie să se pornească ceva. Mai multe puncte revendicative, s-au mai descoperit unele probleme în sistemul de sănătate astfel că, părerea mea personală este următoarea: trebuie să avem un început de discuţii nu numai cu aceste federaţii, cu tot ce înseamnă federaţie sindicală la nivel de Ministerul Sănătăţii, trebuie să lăsăm orgoliile deoparte atât politice cât şi sindicale şi să încercăm să stabilim o strategie foarte clară, sustenabilă pe mai mulţi ani de zile să vedem de unde începem, nu neapărat salarial dar, toate trebuie să aibă o ordine, aşa cum am spus, sustenabilă, pentru ca mai devreme sau mai târziu sistemul de sănătate din România să nu mai fie cârpit şi toate aceste lucruri ar ordona sistemul şi noi cetăţenii care suntem trataţi în spitalele şi în clinicile din România am fi mai respectaţi”, mai spune Hossu.

Cel puţin trei medici din Maramureş vor participa la Bucureşti la pichetări ca reprezentanţi ai judeţului.

”La pichetările care au loc la Bucureşti va participa, în primul rând, doamna doctor Zagyva Piroska şi bineînţeles că la nivel de judeţ doamna doctor Leşe Mihaela care, de fapt , este preşedintele Sindicatului Liber al Medicilor din judeţul Maramureş, cooptează membri pentru a participa la această pichetare. Deplasarea lor va fi miercuri seara, în această seară, cu trenul. Este foarte greu pentru că medicii au un program foarte aglomerat, au gărzi, este foarte greu de identificat personal medical care să meargă dar este clar că din Maramureş vor participa cel puţin trei persoane”, a mai spus sindicalistul.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA