Toate federațiile sindicale din educație, nemulțumite de proiectul de Ordonanță de Urgență privind salarizarea în sistemul bugetar, au decis ca, în 1 iunie, să organizeze un marș de protest la care sunt ațteptați 15.000 de angajați din învățământ din toată țara, a declarat președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu.
Liderul sindical a precizat că toate sindicatele din educaţie sunt nemulţumite de faptul că proiectul de act normativ nu prevede nicio creştere salarială pentru angajaţii din învăţământ şi au decis să protesteze printr-un marş care va avea loc în Capitală în 1 iunie.
Simion Hăncescu a mai spus că decizia de a protesta a fost unanimă, iar marşul de protest va fi organizat pe traseul Piaţa Victoriei -Cotroceni.
Sursa: news.ro