AcasăActualitatePROTEST PUBLIC: Grupul de Comunicare cu Jurnaliștii al Instituției Prefectului, acaparat de...

PROTEST PUBLIC: Grupul de Comunicare cu Jurnaliștii al Instituției Prefectului, acaparat de spionii președintelui liberal al CJ Maramureș

spot_img

DISTRIBUIȚI

Jurnaliștii maramureșeni protestează public vis-a-vis de decizia subprefectului Oana Oșanu și a prefectului Silviu Nicolae Ungur de a introduce în grupul de whatsapp, de comunicare publică cu jurnaliștii, spioni ai președintelui Consiliului Județean Maramureș, liberalul Ionel Bogdan. Din acest motiv, o parte dintre jurnaliști au cerut retragerea acreditărilor de presă la Instituția Prefectului Județului Maramureș.

Nu vom accepta niciun moment ca jurnaliști care și-au schimbat orientarea profesională și au decis să preia posturi de comunicare a unor partide politice să fie prezenți într-un grup de comunicare al unei instituții care legal este fără apartenență politică. Considerăm că acest lucru este un atac asupra libertății noastre de exprimare. Din acest motiv jurnaliștii de la www.baiamare24.ro, wwww.vasiledale.ro, Antena 3 au solicitat retragerea acreditării la Instituția Prefectului Județului Maramureș” – Vasile Dale, jurnalist.

Trebuie să menționăm și faptul că jurnaliștii care s-au reorientat profesional au părăsit singuri grupurile de comunicare cu presa ale instituțiilor publice. Și în cazul de față, acest lucru s-a întâmplat în cursul zilei de ieri. Astăzi însă, ghinion… au revenit.

Subprefectul județului a dat și o explicație jurnaliștilor care au criticat această decizie: ”Consideram ca trebuie sa asiguram transparenta in astfel de grupuri, iar informatiile sa fie oficiale. Doar asa putem lucra eficient! A revenit în calitate de reprezentant de comunicare al vicepreședintelui CJSU Maramureș, Ionel Bogdan. Mulțumesc. Cu respect, Oana Oșanu”.

ActualMM critică această decizie a Instituției Prefectului (o instituție teoretic apolitică), respectiv a CJSU Maramureș de a implica, într-un grup oficial de comunicare cu jurnaliștii, reprezentanți ai Consiliului Județean, Consiliu prezidat de către un șef de partid proaspăt ajuns în această funcție publică și, se pare, cu o dorință nefondată de a avea „oameni” infiltrați peste tot. Mai mult, considerăm că explicația doamnei subprefect Oșan cu privire la acest subiect este un atac la inteligența tuturor reprezentanților presei. Am prefera ca cei din conducerile instituțiilor menționate să vorbească mai puțin despre transparență și bună comunicare și să se le pună mai mult în practică.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA