AcasăActualitatePROTEST LA CONSILIUL JUDEȚEAN - Se cere demiterea și anchetarea șefului Salvamont,...

PROTEST LA CONSILIUL JUDEȚEAN – Se cere demiterea și anchetarea șefului Salvamont, Daniel Benga

spot_img

DISTRIBUIȚI

Se organizează protest astăzi în fața Consiliului Județean Maramureș. Protestul vine ca urmare a anchetării abuzive, spun aceștia, a patru salvamontiști care sunt acuzați de șeful salvamont, Daniel Benga, că ar fi introdus alcool în sediul Savamont de la Mogoșa.

Potrivit soției unuia dintre salvamontiști, care a publicat pe pagina sa de Facebook mai multe acuzații la adresa lui Benga, comisia de disciplină urmează astăzi să îi evalueze pe cei patru salvatori montani, acesta fiind unul dintre motivele pentru care s-a organizat protestul. De asemenea, protestatarii cer anchetarea șefului salvamont pentru că ar fi consumat băuturi alcoolice în incinta centrului Salvamont Izvoare, în timpul orelor de serviciu. Împreună cu această acuzație, plus altele, au fost aduse ca dovezi două imagini în care Daniel Benga pare că ar consuma alcool, îmbrăcat fiind în haina de serviciu.

Vă redăm, mai jos, comunicatul protestatarilor:

„Azi, între orele 15.00, în fața Consiliului Județean, va avea un loc un protest al salvatorilor montani din Maramureș (Baia Mare, Târgu Lăpuș etc.) ce solicită anchetarea și demiterea actualului director al serviciului județean Salvamont – Dan Benga.

Printre neregulile semnalate de angajați se numără:

  • Consumul de alcool de către Dan Benga în incinta centrului Salvamont de la Izvoare, în timpul orelor de serviciu
  • Sechestrarea autoutilitarelor Salvamont în interiorul proprietății personale și interzicerea utilizării acesteia de către salvatori
  • Folosirea nejustificată a UTV-urilor (utility vehicle) din dotarea Salvamont de persoane neavizate
  • Solicitarea nejustificată a intervenției elicopterului SMURD, în numeroase instanțe
    Proasta organizare a activităților de salvare

Salvatorii montani au trimis două memorii către Consiliul Județean însă nici până azi nu au primit un răspuns din partea autorităților. Acestea conțin detalii legate de neregulile semnalate la nivelul conducerii Salvamont Maramureș”

Așteptăm un punct de vedere din partea șefului Salvamont Maramureș, Daniel Benga, dar și din partea conducerii Consiliului Județean Maramureș, cu privire la cele prezentate.

 

ACTUALIZARE:

În urma publicării articolului, am fost contactați telefonic de Sorin Apostol, voluntar atestat al Salvamont Maramureș. Acesta susține că nu salvamontiștii maramureșeni au organizat protestul și, mai mult, că aceștia nu sunt de acord cu acest protest. Am fost anunțați că Salvamont Maramureș urmează să emită un comunicat de presă cu privire la acest subiect, în care va oferi mai multe informații.

Ce spune Salvamont Maramureș

Punct de vedere al SPJ Salvamont Maramures vis a vis de protestul anuntat azi de la ora 15.00.

Acest protest nu este organizat de salvatorii montani angajati, voluntari atestati si aspiranti voluntari ai SPJ Salvamont Maramureș.

Persoanele care organizeaza acest protest sunt persoane din afara SPJ Salvamont Maramureș, nu au nicio calitate sau competență in salvarea montana fiind prietenele a doi dintre salvatorii montani angajati nemultumiti.

Astazi (tot) de la ora 15.00 este programată o Comisie Disciplinara Interna a SPJ Salvamont Maramureș, in cadrul careia vor fi analizate anumite potentiale abateri disciplinare in interiorul structurii SPJ Salvamont Maramureș. Aceasta este o cercetare disciplinară interna conform procedurilor existente si tinand cont de legislatia in vigoare. Rezultatele anchetei nu se cunosc pana dupa finalizarea cercetarii disciplinare.

Salvatorii montani angajati (altii decat cei patru care vor face subiectul cercetării disciplinare), voluntarii atestati in numar de 40 persoane precum si aspirantii voluntari in numar de 20 persoane NU au initiat acest protest, nu sunt de acord cu acest protest si totodata sunt total împotriva acestui gen de manifestari in public din parte unor persoane care, ne repetăm, NU au nicio calitate nici ca salvatori montani, nici ca oficiali ai serviciului public.
De asemenea aducem la cunostiinta celor interesati ca SPJ Salvamont Maramureș nu are in componenta salvatori montani cu domiciliul sau care activeaza in UAT Târgu Lăpuș asa cum apare in comunicatul privind protestul initiat de acele persoane din afara Salvamont Maramureș.

SPJ Salvamont Maramures este o structura profesionista de urgenta care activeaza pe intreg teritoriul judetului Maramures exceptie facand doar UAT Borsa acolo unde exista Serviciul Public Local Salvamont Borsa cu care SPJ Salvamont Maramureș are o excelenta relatie de colaborare.

Un comunicat oficial înregistrat de salvatorii montani maramureseni a fost emis si trimis si Presedintelui si celor doi Vicepresedinti ai Consiliului Județean Maramureș.

Știre în curs de actualizare.

ActualMM

Sursă foto: Facebook.com/ Andrea Bilt

loading...

DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA