PROTEST ÎN CAPITALĂ Un protest amplu la adresa Executivului este anunţat duminică seară. Români din toată ţara sunt aşteptaţi să ia parte la un marş ce va avea ca traseu Piaţa Victoriei – Ministerul Justiţiei. Ar fi a cincea duminică la rând de proteste antiguvernamentale.
De această dată, protestatarii vor susţine Direcţia Naţionale Anticorupţie (DNA). Conform unor informații postate pe pagina de Facebook a evenimentului, manifestanţii se vor strânge în faţa Guvernului începând cu ora 15:00 pentru a cere depolitizarea Curţii Constituţionale.
„Dacă DNA nu ar fi cercetat maniera în care OUG 13 a fost adoptată, nu am fi aflat astăzi că ministerul pentru Relația cu Parlamentul oferise în primă fază un aviz negativ proiectului de modificare a codurilor penale, motiv pentru care ședința a fost amânată până la ora 21.00, pentru a fi redactat un nou aviz, de această dată pozitiv. Azi am aflat că DNA a trecut peste limite în anchetarea acestui dosar. Dar dacă nu era de competența acestei instituții, cine ar trebui să scoată la iveală aceste nereguli și de ce nu a făcut-o?”, scriu organizatorii evenimentului.
Sursă info și foto.