AcasăEvenimentPROSPORT ANUNȚĂ - Paula Ungureanu și-a prelungit contractul, iar Allison Pineau a...

PROSPORT ANUNȚĂ – Paula Ungureanu și-a prelungit contractul, iar Allison Pineau a semnat cu HCM!

spot_img

DISTRIBUIȚI

foto: www.hcmbaiamare.ro

Lucrurile au început să se aşeze la HCM din toate punctele de vedere, inclusiv privind în perspectiva sezonului următor. Oficialii clubului nu au oficializat niciun transfer, însă surse ProSport susţin că Baia Mare are deja semnat un contract cu o jucătoare de 5 stele: ALLISON PINEAU (25 ani). Vicecampioană mondială cu Franţa în 2009 şi 2011, coordonatorul francez a reprezentat în acest sezon formaţiile Vardar Skopje şi Krim Ljubljana. La sfârşitul săptămânii trecute, Pineau a anunţat rezilierea contractului cu Krim, formaţie care a ratat orice şansă de calificare în sferturile Ligii şi se confruntă cu probleme financiare.

Allison va reveni în România după doi ani, în sezonul 2012-2013 ea făcând parte din lotul Oltchimului. Franţuzoaica a fost desemnată şi cea mai bună handbalistă a lumii în 2009, astfel că HCM va avea în lot două MVP-uri, alături de Alexandra Do Nascimento – jucătoarea lumii în 2012.

HCM Baia Mare este pe cale să mai dea o lovitură, să o păstreze pe Paula Ungureanu, portarul titular al României. Aflată la final de contract, Paula ar fi ajuns la o înţelegere cu oficialii clubului pentru încă două sezoane. Deocamdată informaţie nu este confirmată oficial.

Stirea pe larg pe prosport.ro.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA