AcasăEvenimentPROIECTUL „FROGGIE” – O tânără de 22 de ani din Maramureș contribuie...

PROIECTUL „FROGGIE” – O tânără de 22 de ani din Maramureș contribuie la educarea copiilor de pe Pirita din Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

PROIECTUL FROGGIE  Mădălina Tămaş, o tânără de 22 de ani din Maramureş, a iniţiat un inedit proiect prin intermediul căruia doreşte să contribuie la educarea copiilor de pe Pirita Baia Mare încurajându-i să citească. Cărţile pe care le dăruieşte celor mici sunt achiziţionate în urma vânzării mascotei proiectului, o broscuţă hazlie, croşetată, numită Froggie.

Până în prezent, Mădălina a trimis în lume 34 de Froggie, Malta şi Peru fiind printre cele mai exotice locaţii în care broscuţa a ajuns. În următoarele şase luni, Mădălina speră să vândă câte o broscuţă în toate marile oraşe din ţară, iar astfel proiectul său să fie şi mai roditor. Tânăra este un fost voluntar activ al Asociaţiei “Team for Youth” din Baia Mare, iar în prezent este studentă a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii din Bucureşti.

Reporter Graiul.ro: Care e povestea proiectului Froggie?

Mădălina TĂMAŞ: Povestea lui Froggie a apărut dintr-o provocare. Toată lumea ştia de pasiunea mea pentru broaşte astfel că un prieten mi-a făcut cadou un broscoi croşetat. La început, a fost doar un simplu broscoi ce călătorea cu mine prin lume, dar care atrăgea multe priviri. Aşa am început să croşetăm broscuţe pentru prieteni şi să postăm poze pe Facebook. Crearea paginii (Froggie, n.r.) a venit tot aşa, după o discuţie cu prietenii în care ne gândeam cum să facem un pic de bine celor din jur. Cred că acesta a fost scopul proiectului şi al lui Froggie încă de la început, să facă un pic de bine, deşi nu ştiam cum să facem asta.

R.: Mascota ineditului proiect este aşadar o broscuţă hazlie, croşetată. Cine se ocupă de confecţionarea ei?

M.T.: Am început să întrebăm printre bunici, mătuşi şi cunoştinţe cine ne poate ajuta cu croşetarea lui Froggie. N-a fost prea greu, aşa am găsit-o pe Mătuşa Froggie, după cum îi zicem noi. E o doamnă pasionată de tot ce reprezintă lucrul manual şi care avea nevoie de un venit în plus. Astfel, noi îi asigurăm materialele necesare şi îi plătim munca, iar ea face minuni din patru fire de aţă.

Citește articolul integral, AICI.

Sursă foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA