AcasăActualitateSocialPROIECT - Preşcolarii din Maramureş învaţă prin joc să fie economi şi...

PROIECT – Preşcolarii din Maramureş învaţă prin joc să fie economi şi să-şi administreze eficient finanţele

spot_img

DISTRIBUIȚI

Peste 500 de preşcolari din Maramureş vor învăţa prin joc să fie mai economi şi să-şi gestioneze mai bine finanţele. Toate acestea se vor desfăşura în cadrul unui proiect denumit sugestiv “De la joc la educatie financiară”. Acest proiect este inițiat de Asociația pentru Promovarea Performanței în Educație (APPE) și sprijinit de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Știinţifice dar şi alţi parteneri privaţi.

Proiectul se derulează în anul şcolar 2015-2016 şi constă în desfăşurarea unor activităţi de formare şi de informare a copiilor, a cadrelor didactice şi a părinţilor cu privire la noţiuni elementare de educaţie financiară, în vederea sprijinirii dezvoltării personale şi, implicit, a dezvoltării comunitare.

„Este un proiect generos, este un proiect lansat cu doi ani în urmă, în anul 2010 a fost lansat la nivelul primar, iniţial, clasele III – IV, apoi clasele I – II şi acum preşcolarii. Eu sper să fie un proiect cu aplicabilitate în viaţa de zi cu zi. Copiii îşi doresc foarte multe lucruri, copiii sunt spontani, copii îşi doresc multitudinea de produse de pe rafturi. Încercăm să-i învăţăm să cheltuiască cu măsură, să accepte că uneori nu se poate, să desfăşoare mici activităţi casnice în urma cărora să merite, ei muncesc prin joc. Faptul că îşi adună jucăriile poate fi recompensat cu o jucărie nouă. Vom avea activităţi cu părinţii în acest proiect pentru că trebuie să fie această legătură educator – părinte, educator, copil ca să avem într-adevăr succes”, a declarat Mariana Ferţigan, inspector pentru Educaţie timpurie şi alternative educaţionale în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean.

În Maramureş, în acest proiect sunt implicate 23 de instituţii din învăţământul de stat preşcolar dar şi o grădiniţă particulară. A pornit cu 500 de copii preşcolari dar iniţiatorii proiectului doresc să se extindă. În luna iunie va avea loc la Târgu Lăpuş un simpozion de feed-back de final. Mai mult, toţi participanţii în acest proiect sunt voluntari.

“Doamnele educatoare fac voluntariat, aşa cum şi părinţii şi-au asumat pe bază de semnătură dorinţa de a intra copiii. Este un proiect care se derulează gratuit, nu avem voie şi nici nu încasează nimeni bani pentru el cu toate că muncim. Intră în atribuţiile asumate ale educatoarelor. O să încercăm să organizăm cu copiii din acest proiect chiar în săptămâna „Şcoala altfel” să facem acele gesturi caritabile despre care vorbim, cumpătat, echilibrat, cu măsură, să încercăm să dăruim. Ai mai multe şanse să dobândeşti dacă dăruieşti”, a mai spus Mariana Ferţigan.

Pentru că este vorba despre un proiect care îi învaţă pe copii cum să-şi gestioneze resursele, în următoarea perioadă va avea loc o amplă acţiune caritabilă la care vor participa şi cei mici.

”Este o tradiţie deja, multe grădiniţe desfăşoară astfel de activităţi înaintea Sărbătorilor Pascale. Se donează fructe, alimente pentru copiii nevoiaşi. Fiecare grădiniţă e organizată deja într-o oarecare măsură. Am vrea totuşi ca în acest an să facem acţiunea mult mai centralizat, mai monitorizat, să ştim şi noi, să avem feed-backul familiilor dacă există acea bucurie de a primi”, a concluzionat Ferţigan.
Ana Pop

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA