PROIECT DE LEGE Protestele din Piața Victoriei au stârnit creativitatea aleșilor noștri din Parlament, astfel că deputatul PSD Tudor Ciuhodaru a inițiat un proiect de lege care prevede pedepsirea protestatarilor cu închisoare între șase luni și trei ani dacă prin manifestarea lor „au scopul de a schimba ordinea constituțională ori să îngreuneze sau să împiedice exercitarea puterii de stat”. În momentul de față, proiectul se află la Senat, potrivit Digi24. Despre existența lui a atras atenția Elena Calistru de la Asociația Funky Citizen, care a tras și un semnal de alarmă pe pagina ei de facebook cu privire la această acțiune.
Proiectul de lege vine în completarea legii nr.286/2009 privind Codul penal. Tudor Ciuhodaru își motivează acest proiect raportându-se la cererile pentru autonomia Ținutului Secuiesc.
„În România libertatea, democrația, dreptul de mișcare și libera exprimare, nu pot merge până la nivelul la care, prin abordări extremiste, separatiste, revizioniste, se atacă esența statului român”, spune deputatul..
Medicul Tudor Ciuhodaru, specializat în medicină de urgenţă şi toxicologie, este, în prezent, deputat de Iași din partea PSD. De când a intrat în politică, Ciuhodaru a făcut parte din PSD, PP-DD, UNPR, a făcut parte din alianța USR și pentru o scurtă perioadă a fost independent.
A intrat în politică în 2008 pe listele Alianței PSD-PC, iar în ianuarie 2010 a părăsit PSD în favoarea Grupului Independenților din Senat și Camera Deputaților. În 2012 a fost reales și a revenit în PSD. În 2014 s-a înscris în PP-DD și a condus filiala din Vaslui a partidului. În 2015, s-a înscris în Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR). La alegerile din 2016 s-a regăsit tot pe listele PSD.
Tudor Ciuhodaru este inițiatorul mai multor proiecte de lege printre care și cel privind acordarea unei noi zi libere, un proiect privind distribuirea de periuțe și pastă de dinți elevilor, o inițiativă privind acordarea de 500 de lei fiecărui nou-născut și un proiect privind interzicerea interzicerea explorării și exploatării prin fracturare (fisurare) hidraulică a hidrocarburilor gazoase sau lichide, relatează Digi 24.
Sursă info.
Sursă foto.