Acasăoameni noiPROIECT - Copiii din familii defavorizate, aflați în grădinițe, să primească tichete...

PROIECT – Copiii din familii defavorizate, aflați în grădinițe, să primească tichete sociale și după împlinirea a 6 ani

spot_img

DISTRIBUIȚI

Mai mulți parlamentari PSD, UNPR și și din partea minorităților au depus la Parlament un proiect de lege potrivit căruia ar urma să beneficieze de tichete sociale și preșcolarii din familiile defavorizate care împlinesc vârsta de 6 ani după data 1 septembrie a anului școlar și sunt înscriși în grădinițe.

Proiectul modifică astfel Legea 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, care prevede că preșcolarii vor primi tichete sociale în valoare de 50 de lei numai până la împlinirea vârstei de 6 ani.

Deputatul PSD Ana Birchall, care este inițiatoare a proiectului, alături de 76 de parlamentari, a arătat că acest proiect vizează rectificarea anumitor inadvertențe sesizate în procesul implementării efective a Legii 248/2015, act normativ ce prevede ca toți copiii din familiile dezavantajate să primească un tichet social pentru a putea merge la grădiniță.

„Forma actuală a legii exclude o categorie a preșcolarilor de la beneficiile stimulentelor financiare, mai precis pe cei care împlinesc vârsta de 6 ani după data 1 septembrie a anului școlar și sunt înscriși într-o unitate de învățământ preșcolar’, a declarat Ana Birchall, conform unui comunicat remis AGERPRES.

Ana Birchall a precizat că, în varianta actuală a legii, formularea „vârsta maximă a copilului este de 6 ani’ se aplică în defavoarea copiilor care împlinesc 6 ani pe parcursul anului școlar și nu mai pot beneficia de tichete sociale de grădiniță din luna următoare lunii în care au împlinit această vârstă..

‘Restricția de vârstă prevăzută în forma actuală a Legii 248/2015 blochează accesul la acest program de interes național a cel puțin 20.000 de copii exact înainte de începerea școlii, o perioadă critică pentru integrarea școlară optimă. Astfel, am propus abrogarea literei b) din art.2 a Legii 248/ 2015 prin care se plafona la nivel maxim vârsta până la care copiii primeau aceste stimulente, menținându-se că singur criteriu înscrierea și urmarea unui program într-o instituție de învățământ preșcolar de stat. Menționez, de asemenea, că de prezenta propunere de modificare a Legii 248/2015 vor beneficia și copiii cu dizabilități și/sau dificultăți de învățare, deoarece pot exista recomandări ale specialiștilor de continuare a procesului educațional într-o unitate de învățământ preșcolar și după vârsta de 6 ani’, a mai menționat Birchall.

Ea a susținut că, prin Legea 248/2015, adoptată în toamna anului trecut, s-a reușit, tot printr-un amendament depus de social-democrați, conform deciziei partidului și a președintelui PSD, Liviu Dragnea, transformarea proiectului organizației neguvernamentale OvidiuRo într-un program la nivel național de care va beneficia fiecare copil din grădinițele de stat din România. Astfel, prin stimulentele financiare prevăzute de program, copiii din mediile defavorizate își vor putea continua educația în instituțiile de învățământ preșcolar, prevenindu-se abandonul școlar de la cele mai fragede vârste, a subliniat Birchall.

„Sper ca proiectul acesta legislativ să fie adoptat cât mai repede cu putință, motiv pentru care am și solicitat procedura de urgență. Avem o datorie față de copiii care așteaptă aceste stimulente financiare ca fiind singura șansă de a avea parte de un început în procesul de educație și de o șansă la o viață normală. Cea mai bună zestre pe care putem să o lăsăm copiilor noștri este educația și accesul la educație’, a încheiat deputatul PSD Ana Birchall.

Printre inițiatorii acestui proiect se află și Liviu Dragnea, Valeriu Zgonea, Marian Neacșu, Rodica Nassar, Luminița-Pachel Adam, Florin Iordache, Adrian Merka, Liliana Mincă, Cripian Nica, Alexandru Cordoș.

Proiectul se află în consultare publică la Senat.

Agerpres

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA