AcasăNews AlertPROGRAM | Deputatul Apjok Norbert îi invită pe maramureșeni la o nouă...

PROGRAM | Deputatul Apjok Norbert îi invită pe maramureșeni la o nouă sesiune de audiențe

DISTRIBUIȚI

Ca în fiecare vineri, deputatul de Maramureș Apjok Norbert îi invită pe maramureșeni la o nouă sesiune de audiențe. Un număr mare de cetățeni au luat legătură cu tânărul parlamentar încă de la începutul anului în speranța că vocea lor va fi auzită iar problemele cu care se confruntă, deseori ignorate de autoritățile competente, își vor găsi rezolvarea prin acesta, așa cum s-a mai întâmplat.

Uşa biroului meu este întotdeauna deschisã în faţa tuturor celor care au nevoie de ajutorul sau sprijinul meu în legãturã cu anumite probleme comune sau personale, a celor, care ar lansa o propunere menitã sã îmbunãtãţeascã viaţa comunitãţii. Sunt aici ca sã ajut. Dar pot sã ajut doar dacã vã adresaţi cu încredere biroului meu. De când am iniţiat aceste audienţe, s-au prezentat pentru consiliere un număr mare de cetățeni, fie personal la cabinet, fie prin telefon. Mã bucur enorm sã constat cã cetãţenii profitã de beneficiile oferite de aceste audienţe, iar pentru mine aceste întâlniri constituie un prilej tocmai bun pentru a afla în mod direct de situaţiile, care genereazã greutãţi. În afarã de Baia Mare, în viitorul apropiat voi deschide şi în alte localitãţi birouri parlamentare, unde sã-i primesc pe localnici în audienţã”, a declarat Apjok.

Program audiențe Apjok Norbert, deputat de Maramureș

Audienţele din Baia Mare sunt programate în fiecare zi de vineri, între orele 10-12 și vor avea loc, ca de obicei, la biroul situat în clădirea Hermes Contact Business Center (B-dul Unirii, nr. 16., biroul nr. 29. – etajul 8.). Cei care doresc sã se înscrie la audienţã sunt rugaţi să sune pentru programare la numãrul de telefon: 0725 109 751, sau sã scrie la adresa de e-mail: [email protected]

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

TE-AR MAI PUTEA INTERESA