AcasăActualitatePROGNOZA PE 3 ZILE – Meteorologii anunță temperaturi ridicate pentru începutul săptămânii

PROGNOZA PE 3 ZILE – Meteorologii anunță temperaturi ridicate pentru începutul săptămânii

spot_img

DISTRIBUIȚI

PROGNOZA PE 3 ZILE  Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza pentru săptămâna viitoare. Potrivit acesteia, vremea va fi caldă la începutul săptămânii, până miercuri.

Luni

Vremea va fi caldă pentru această dată, deși valorile termice vor fi în scădere faţă de ziua precedentă. Cerul va prezenta înnorări, mai accentuate ziua în vestul, centrul şi nordul ţării, iar noaptea în nord, centru şi est, precum şi la munte. În aceste regiuni, local şi temporar va ploua, în zona montană înaltă, la peste 1800 m altitudine, vor predomina ninsorile, iar în restul teritoriului ploile, slabe cantitativ, se vor semnala izolat, relatează Libertatea.ro. În Maramureş, nordul Transilvaniei, Carpaţii Occidentali şi nordul Carpaţilor Orientali, cantitățile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 30 l/mp. În centrul şi estul ţării, trecător şi izolat, se va produce polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 grade în Moldova şi 11 grade în Banat şi Dobrogea, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 și 4 grade. În zonele joase de relief, izolat, va fi ceață.

Marți

Vremea se va menţine caldă. Cerul va avea înnorări, ziua îndeosebi în jumătatea de nord a țării, iar noaptea mai ales în nord şi est. Local şi temporar va ploua, iar în zona montană şi Moldova, precum şi, trecător, în Maramureș și estul Transilvaniei, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare. În restul teritoriului, doar izolat vor fi ploi slabe. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, în sud-vest și sud. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 și 12 grade, iar cele minime se vor situa între -5 și 5 grade. Izolat în zonele joase va fi ceață.

Miercuri

Vremea se va răci, iar valorile termice se vor apropia de normele perioadei. Cerul va fi noros şi, treptat, aria precipitațiilor se va extinde dinspre sud-vest, cuprinzând toate regiunile.  În cursul zilei acestea vor fi predominant ploi, iar în zona înaltă de munte, precum şi în nord şi nord-est, mai ales ninsori. Noaptea va ninge în majoritatea regiunilor şi doar în zona Dobrogei și în jumătatea estică a Munteniei vor fi ploi și, trecător, lapovițe, favorizând izolat depuneri de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, în sud şi sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -2 și 9 grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral, iar cele minimele se vor situa între -12 grade în nordul Moldovei şi 3…4 grade pe litoral.

Sursă info.

Sursă foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA