Vremea se află într-un proces de încălzire accentuată în toată ţara, iar marţi temperaturile pot urca până la 14-15 grade în Bucureşti. În sud se vor atinge chiar 16 grade.
Duminică, vremea va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil, cu înnorări în vestul, centrul şi nordul ţării, unde pe arii restrânse, îndeosebi în cursul nopţii, vor fi precipitaţii slabe, predominant ploi.
La munte, cu precădere în nordul Carpaţilor Orientali, vor fi mai ales ninsori. Cu totul izolat vor fi condiţii de polei.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane, iar noaptea trecător şi în nord-vestul teritoriului.
Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 2 grade în nordul Moldovei, estul Transilvaniei şi Maramureş şi 11 grade în dealurile Olteniei şi Munteniei.
Cele minime vor fi cuprinse, în general, între -4 şi 4 grade. Dimineaţa şi noaptea, îndeosebi în est şi în sud, local va fi ceaţă.
Luni, vremea se va menţine mult mai caldă decât ar fi normal în această perioadă. Cerul va fi variabil, cu înnorări în regiunile vestice, nordice şi centrale, unde pe arii restrânse vor predomina ploile.
La munte, precipitaţiile vor fi mixte şi, izolat, se menţin condiţii de producere a poleiului.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, mai ales pe creste, iar temporar şi în nord-vestul teritoriului.
Temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi 5 grade în Maramureş, Transilvania şi nordul Moldovei şi 12 şi 14 grade în Oltenia şi Muntenia. Cele minime vor fi cuprinse între -2 şi 6 grade, cu cele mai ridicate valori în Dealurile de Vest.
Dimineaţa şi noaptea, îndeosebi în sud-estul şi sudul ţării, local va fi ceaţă.
Marţi, în ţară, vremea va fi deosebit de caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări în vestul, centrul şi nordul teritoriului, unde pe arii restrânse va ploua slab. La munte precipitaţiile vor fi mixte.
Cu precădere în cursul zilei, vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, dar mai ales în zona montană înaltă, unde va sufla tare.
Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 7 grade, izolat, în nordul extrem şi în centrul teritoriului şi 15 şi 16 grade în sud, iar cele minime vor fi cuprinse între -7 şi 3 grade. Dimineaţa, mai ales în sud-est, se va semnala ceaţă.
sursa info România TV