AcasăActualitateSocialPROGNOZA METEO - Ce spun meteorologii pentru marţi, miercuri şi joi

PROGNOZA METEO – Ce spun meteorologii pentru marţi, miercuri şi joi

spot_img

DISTRIBUIȚI

PROGNOZA METEO  Meteorologii ANM au actualizat prognoza meteo pentru 13 martie 2018, dar şi pentru miercuri şi joi. Vremea va fi caldă, dar urmează două zile cu ploi şi descărcări electrice.

Marţi, vremea va fi în general instabilă, dar se va menţine caldă pentru această dată, deşi valorile termice vor marca o uşoară scădere faţă de ziua precedentă în majoritatea regiunilor.

În estul, sud-estul, centrul, nordul ţării şi la munte, cerul va fi mai mult noros şi va ploua pe arii extinse.

Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat, mai ales în Moldova şi în estul Transilvaniei, 30…35 l/mp.

În restul teritoriului înnorările vor fi temporare şi ploile locale, mai ales în prima parte a intervalului. Ploile vor avea şi caracter de aversă şi vor fi însoţite, pe arii restrânse, de descărcări electrice.

La munte, în special la altitudini de peste 1800 m, precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sud, în est, la munte şi pe spaţii mici în celelalte regiuni.

Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 7 şi 17 grade, iar cele minime se vor situa între 2 şi 8 grade.

Presiunea atmosferica va creşte uşor, însă la valori sub normalul baric.

Miercuri, va fi în continuare cald pentru această dată. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 şi 18 grade, iar cele minime se vor situa între -1 şi 7 grade.

Cerul va fi temporar noros şi vor fi ploi de scurtă durată şi posibil descărcări electrice. Local în centrul, sudul, estul ţării şi izolat în restul teritoriului. La munte precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, local cu intensificări ziua, mai ales în est, în sud şi la munte.

Presiunea atmosferica nu va avea variaţii importante.

Joi, deşi valorile termice vor marca o scădere faţă de intervalul precedent, vremea va rămâne caldă în cea mai mare parte a ţării.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 8 şi 16 grade. Cele minime se vor situa între -2 şi 8 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, spre -7 grade.

Cerul va avea înnorări temporare, iar local va ploua slab, ziua mai ales în jumătatea de est a teritoriului, iar noaptea cu precădere în vest şi sud-vest. La munte precipitaţiile vor fi mixte.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, iar în cursul zilei şi în regiunile sudice şi sud-estice. Noaptea, mai ales în sud-est vor fi condiţii de ceaţă.

Sursa info Observator

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA