Acasăsinucidere maramuresPROCES - Un francez și-a dat în judecată angajatorul pentru că nu...

PROCES – Un francez și-a dat în judecată angajatorul pentru că nu avea nimic de lucru

spot_img

DISTRIBUIȚI

Frederic Desnard, un francez care susține că i se dădea atât de puțin de muncă încât a început să sufere de plictiseală, s-a adresat unui tribunal.

Frederic Desnard spune că funcția de manager pe care a ocupat-o la o companie de parfumuri până în urmă cu un an și jumătate era atât de plictisitoare încât a devenit epuizat și plictisit de moarte, scrie The Guardian.

Bărbatul în vârstă de 44 de ani a comparat experiența cu ”o coborâre în infern”, însă mai puțin interesantă

Desnard cere instanței despăgubiri de 360.000 de euro. El a povestit agenției France-Presse că șeful său l-a pus să facă doar lucruri mărunte între 2010 și 2014, privându-l de activitatea sa obișnuită. Acest lucru i-ar fi provocat angajatului o ”depresie severă”.

”Îmi era rușine să fiu plătit deși nu făceam nimic”, a spus francezul, care a fost concediat după ce nu s-a prezentat timp de șapte luni la locul de muncă.

Avocatul companiei spune că Desnard ”n-a spus niciodată nimic despre plictiseala sa” în perioada cât a lucrat la firma de parfumuri.

Sursa: greatnews.ro

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA