Acasăsinucidere maramuresPROBLEME PENTRU ISIS – Liderii fug pe capete pierzând teritorii

PROBLEME PENTRU ISIS – Liderii fug pe capete pierzând teritorii

spot_img

DISTRIBUIȚI

PROBLEME PENTRU ISIS  Numeroşi lideri ai grupării jihadiste Statul Islamic (SI) au fugit, împreună cu familiile lor, din Mosul spre Siria, înaintea unei plănuite ofensive a forţelor irakiene, sprijine de SUA, asupra acestui oraş, a anunţat sâmbătă ministrul irakian al apărării, Khaled al-Obeidi, potrivit Reuters. El a spus că deţine informaţii secrete privind existenţa unui conflict tot mai tensionat, în special din cauza chestiunilor financiare, între membri ai Statului Islamic (Daesh în limba arabă).


„Numeroşi lideri ai Daesh şi famiiile lor din Mosul şi-au vândut proprietăţile şi au fugit spre Siria, iar o parte au încercat chiar să fugă spre regiunea kurdă din Irak”, a declarat ministrul într-un interviu pentru televiziunea de stat.

Statul Islamic a pierdut cel puţin jumătate din teritoriul pe care l-a ocupat în Irak în 2014. Gruparea jihadistă a pierdut de asemenea teritoriu în Siria, unde a apărut pe fondul războiului civil intrat acum în al şaselea an, însă forţele rebele sprijinite de SUA din această ţară au avut mai puţin succes în lupta cu SI.

Numărul luptătorilor SI din Mosul, capitala de facto a grupării în Irak şi cel mai mare oraş aflat sub controlul său din autoproclamatul califat, pare să fie în continuare de câteva mii, dar foarte probabil sub 10.000. Irakul ar urma să mobilizeze până la 30.000 de militari pentru a elibera oraşul Mosul de sub controlul SI, în coordonare cu sprijinul aerian oferit de coaliţia condusă de SUA.

Campania a luat avânt în ultimele săptămâni, după ce forţele guvernamentale au eliberat Falluja şi au preluat controlul asupra unei baze aeriene cheie la sud de Mosul, deşi unii oficialii au dubii în legătură cu pregătirea armatei şi cu ce s-a va întâmpla la Mosul după înlăturarea Statului Islamic. Obeidi a spus că cea mai mare provocare va fi protejarea civililor, care ar fi în număr de circa două milioane.

Sursă

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA