Minerii şi energeticienii se simt din ce în ce mai rău, după ce au parcurs 150 de kilometri, în marşul de protest către Bucureşti, iniţiat inițiat luni în semn de nemulțumire față de situația actuală a Complexului Energetic Oltenia (CEO). La sfatul medicilor, aceştia s-au retras rând pe rând şi au fost înlocuiţi de alţi colegi. Primul bărbat care a părăsit marşul este din Bâlteni şi din cauza rănilor la picioare, acesta a fost operat. Locul acestuia a fost luat de fiica sa, care s-a alăturat zecilor de protestatari.
Protestatarii au plecat luni dimineața din fața Sucursalei Electrocentrale Rovinari, parcurgând în fiecare zi aproximativ 40 de kilometri. În prima noapte aceștia au dormit în localitatea Cursaru din comuna Plopșoru, în corturi și în mașinile cu care își transportă alimentele și hainele, în cea de-a doua noapte în localitatea Ișalnița din județul Dolj, iar în noaptea de miercuri spre joi în apropierea orașului Slatina din județul Olt.
Președintele Federației Naționale Mine Energie (FNME), Dumitru Pârvulescu, a declarat că minerii și energeticienii se simt din ce în ce mai rău după cele trei zile de mers de jos, distanța parcursă provocându-le răni la picioare. Miercuri, alți cinci salariați ai CEO s-au retras din cauza rănilor la picioare, ei fiind înlocuiți ulterior cu alți colegi.
sursă știre și foto libertatea.ro