În perioada 30 iulie – 6 august 2026, polițiștii din cadrul structurilor de specialitate ale Poliției Române și ale Jandarmeriei Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au pus în executare 18 mandate de percheziție domiciliară, în localitățile Cârlibaba, județul Suceava, precum și Borșa și Vișeu de Sus, județul Maramureș, într-o cauză privind săvârșirea unor infracțiuni la regimul armelor și munițiilor, precum și a unor infracțiuni conexe.
Astfel, la data de 30 iulie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Maramureș sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sprijinul luptătorilor din cadrul structurilor de Acțiuni Speciale, specialiști criminalistici și polițiști din cadrul Serviciului Ordine Publică din Maramureș, au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară în județul Suceava.
În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și indisponibilizate o armă letală de vânătoare, tip carabină, deținută ilegal, 17 cartușe letale, 41 de trofee de vânat, precum și 65 de coarne nepereche provenite de la exemplare din familia cervidelor și căpriorului.
Ulterior, la data de 3 august 2026, în continuarea cercetărilor efectuate în aceeași cauză, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Maramureș, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, specialiștilor criminaliști, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Maramureș, precum și cei din cadrul polițiilor orășenești Vișeu de Sus și Dragomirești și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au pus în executare șase mandate de percheziție domiciliară în localitatea Borșa, județul Maramureș.
În urma activităților desfășurate, au fost descoperite și indisponibilizate 9 cartușe letale, peste 6.000 de țigarete nemarcate, deținute în afara unui antrepozit fiscal, 7 trofee din specia cervide, precum și alte bunuri utile cauzei.
În continuarea activităților de cercetare penală, la data de 5 august 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș – Serviciul de Investigații Criminale și Serviciul Criminalistic, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară în localitatea Vișeu de Sus, județul Maramureș.
La data de 6 august 2026, au fost puse în executare alte patru mandate de percheziție domiciliară, de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciul pentru Acțiuni Speciale și Serviciului Criminalistic din județul Maramureș, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe materiale pirotehnice interzise la deținere, respectiv 93 de bucăți emițătoare de sunet FS3, categoria P1, un articol pirotehnic din categoria F4, precum și două candele romane din categoria F2, alături de alte probe utile cauzei.
În cadrul activităților desfășurate în cauză, mai multe persoane au fost conduse la sediul structurilor implicate, față de o persoană fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Ulterior, la data de 7 august 2026, procurorul de caz a dispus față de aceasta măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.
Cercetările sunt în desfășurare, în vederea stabilirii întregii activități infracționale în vederea identificării și tragerii la răspundere a tuturor persoanelor implicate.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
















