Academicianul Florin Constantiniu a spus într-un interviu acordat în 2010 unei publicații că un popor de oi naște un guvern de lupi. Vorbele distinsului istoric au făcut carieră și astăzi tot mai mulți români conștientizează adevărul acestora. După 20 de ani de tranziție românească, suntem obligați de realitățile cotidiene să recunoaștem că în tot acest timp am bătut pasul pe loc, dacă nu cumva chiar am dat înapoi ca racul. Nu există domeniu în care să fi progresat cu propria voință și forță. Am intrat în NATO pentru că americanii au bătut cu pumnul în masă impunîndu-și vrerea în fața partenerilor. Poziția strategică a României a fost singura care a contat în această decizie, rolul clasei politice românești fiind egal cu zero, indiferent care partid și-l arogă astăzi și atunci. Am devenit parte a Uniunii Europene pentru că așa au vrut marile concerne din diferite sectoare ale economiei, acestea având nevoie de o piață de desfacere cu 22 milioane de consumatori situată în imediata lor apropiere. Cele două mari realizări nu au de-a face cu politicienii noștri. Pentru că ei, încă din 22 decembrie 1989 au avut un alt traseu, alte aspirații, care nu s-au intersectat cu cele ale poporului român. Din primele ore au confiscat revoluția și au îndreptat-o spre acolo unde au vrut ei. Operația a costat peste o mie de morți și alte câteva mii de răniți. Apoi, ca să se legitimeze și să se impună drept unici conducători capabili să conducă țara, ne-au invrăjbit și ne-au ațâțat unul împotriva altuia ca și cum am fi fost o țară de dușmani, nu una firească, normală, alcătuită din neamuri, prieteni, apropiați, români, unguri, țigani, nemți, sârbi. În vreme ce noi ne confruntam la Târgu Mureș, la Televiziune, prin Piața Universității sau la Costești, politicienii puneau laba hrăpăreață pe toate capacitățile de producție, pe resursele naturale, terenuri, munți, râuri, podgorii, piețe, imobile. Aproape nimic n-a rămas ne furat. Vreme de 20 de ani clasa politică s-a întins ca pecinginea peste toată România. Incompetentă, hrăpăreață, dornică de îmbogățire imediată, nerușinată și arogantă, incapabilă să construiască sau să anticipeze provocările ulterioare. Indiferent de culoarea penajului politic din dotare, toți politicienii au avut același comportament, jefuind și siluind țara așa cum nici turcii, fanarioții sau rușii n-au făcut-o. Urmările jafului se văd cel mai bine astăzi: industrie autohtonă nu mai avem, agricultura e de nivel medieval, sănătatea se află în comă profundă, învățământul scoate pe bandă ”recolte de netoți” după atâta reformare, iar pe plan extern România nu mai contează. Gradul de sărăcire a populației este alarmant, se rabdă de foame și frig, se trăiește în mizerie și dificultate. Cu cât sărăcim mai mult, cu atât se îmbogățesc politicienii. Uitați-vă în declarațiile lor de avere (care evident că sunt departe de a fi corecte) și vedeți câte case, terenuri, mașini, obiecte de artă, sume de bani în conturi și alte valori au adunat în numai 20 de ani. Cum a fost posibil? Simplu. Ei au furat și noi ne-am făcut că nu-i vedem. Cu timpul am devenit indiferenți, resemnați, pasivi, blajini, lipsiți de coloană vertebrală. Purtători de brațe harnice și pricepute, dar și de minți luminate, pleacă din țara în care nu mai pot trăi. Pe acest fundal general, politicienii și-au permis să-și bată joc de orice, să facă fărădelegi strigătoare la cer, fără să se teamă că vor fi trași vreodată la răspundere. Poporul de oi vegetează în continuare, impasibil la ce se întâmplă cu soarta lui, prezentă sau viitoare. Lupii se încaieră de ochii lumii, iar după alegeri se adună la bairam și înfulecă oile jertfite. Și ne vor jertfi fără milă pe toți dacă vom continua să stăm pe margine, fără să ne implicăm. Sigur că ne merităm soarta, dar cei care vin după noi ce vină au?

Grigore Ciascai