În ultimele două decenii, Baia Mare şi-a pierdut toate capacităţile de producţie industrială pe care le-a „agonisit” cu multă trudă de-a lungul ultimului secol. O simplă enumerare a unităţilor devenite amintire, e mai convingătoare decât orice argument: Remin, IMMUM, UMR, Faimar, UFET, Maratex, Ramira, Fabrica de mobilă. În locul rămas complet gol a apărut doar Italsofa. La ora actuală, Zalăul are mai multe capacităţi de producţie decât Baia Mare. Să recunoaştem, o situaţie imposibil de conceput înainte de ’89. În ultimele luni s-a discutat intens despre închiderea Romplumb, ultima redută industrială rămasă în activitate. Argumente pro şi contra cu duiumul, funcţie de interesele celor care le emit. Dincolo de toate astea există limbajul sec al cifrelor, singurul criteriu de care trebuie să se ţină seama într-o economie de piaţă adevărată. Romplumb este o intreprindere de stat care înghite anual milioane de euro de la bugetul public. Din 1994 şi până în 2010, statul român a alocat 45 milioane lei pentru diminuarea poluării. Alte 43 milioane de lei (10 milioane euro) sunt programate să fie cheltuite în acelaşi scop până în anul 2013. Toate acestea pentru păstrarea celor circa 600 locuri de muncă. Din 1999 este în vigoare Ordonanţa de Urgenţă nr.173 prin care agenţii economici cu capital de stat primesc de la buget sumele necesare finanţării procesului de ecologizare ca urmare a reciclării deşeurilor şi subproduselor plumboase. La vremea emiterii respectivei OG, Romplumb folosea ca materie primă minerurile de la Remin, iar statul plătea o alocaţie de 125 lei/tona de subprodus rezultat. După 2000, Romplumb foloseşte doar  concentratele plumboase provenite din minele Bukowno (Polonia), ţară unde ajunge şi plumbul rezultat. Statul român nu mai are nicio treabă cu această afacere, dar contină să aloce sume enorme pentru ecologizarea procesului de producţie. Oriunde în lume finanţarea acestor cheltuieli ar reveni beneficiarului, în cazul nostru Poloniei. Culmea e că în fiecare an, pentru a beneficia de alocaţia conferită de OG 173/1999, Romplumb declară cantităţi uriaşe de deşeuri reciclabile, numai în 2010, în urma acestor inginerii financiare, Romplumb a primit de la buget sub formă de subvenţie suma de 19,2 milioane lei, adică 470 lei/tona de subprodus rezultat. În ultimii trei ani (2008-2010) subvenţia pentru plumbul polonezilor a fost de 53 milioane lei, adică 13 milioane euro. Pentru 2011, prin HG 88, Guvernul a alocat societăţii băimărene suma de 17,7 milioane lei, destinată evident aceluiaş scop. În decursul ultimilor trei ani Romplumb a raportat o producţie totală de 9.760 tone plumb decuprat. Calculând o medie de 0,65 tone deşeu la o tonă de plumb produs, rezultă circa 6.400 tone deşeuri. Facem înmulţirea (6.400 tone deşeuri x 470 lei/tonă) şi obţinem subvenţia legală (hai să-i zicem aşa, deşi numai legală nu e), adică aproape trei milioane lei. Bun, dar atunci de ce s-au alocat 53 milioane lei, şi unde este diferenţa de 50 milioane lei, adică 12 milioane euro? Ne oprim aici. Lucrurile sunt foarte clare. Uzina băimăreană a fost folosită de către toţi guvernanţi pentru spălarea unor sume enorme de bani publici, care ulterior au ajuns în conturile unor partide şi în buzunarele celor care au girat afacerea. Menţinerea locurilor de muncă e doar o poveste de prostit populimea. Numai cu bani pe care i-am pomenit, cei peste 600 de angajaţi ar fi putut primi salarii lunare în cei trei ani la nivel de 2.200 lei/angajat, dacă ar fi stat acasă. Pentru orice om cu mintea limpede devine evident că trebuie pus capăt definitiv acestei anomalii. Dumneavoastră ce credeţi?

scris de Grigore Ciascai