AcasăOPINIIProblema Zilei - La toamnă lacrimile vor fi portocalii

Problema Zilei – La toamnă lacrimile vor fi portocalii

spot_img

DISTRIBUIȚI

Disperare maximă pentru întreg ”poporul” portocaliu, după ce lumea a început să iasă în stradă, să ceară alegeri anticipate și demisia lui Pazvante Chiorul de la Cotroceni. Strategii portocalii (inclusiv serviciile secrete aservite total regimului) calculau că ieșirile în stradă ar putea avea loc (dacă ar avea), undeva pe la începutul lunii mai. Nu au pus mare preț pe ele, considerând că după ce iarba dă colțul, românului nu-i mai pasă de ceea ce se întâmplă cu el. Calculele s-au dovedit a fi greșite, oamenii încep să iasă în stradă cu toate că ianuarie nu-i considerată a fi o lună propice protestelor. Vorba aia, amintirea cârnaților, tobei și jumărilor e încă proaspătă și nici o revoltă nu se face cu mațul plin. Numai că primăvara revoltelor a fost adusă de un arab onest, mai român decât mulți alții, cu care locatarul de la Cotreceni a găsit de cuvință să se războiască în direct la televizor. Scânteia a licărit la Cluj Napoca, Târgu Mureș, Brașov și Timișoara, după care s-a aprins vâlvătaia în Piața Universității din București, redevenită după 20 de ani la gloria care a consacrat-o. E clar că poporul s-a trezit, a început antrenamentele în vederea participării la viitoarele ”competiții”, de acum încolo mitingurile sindicaliste amețite din ultimii ani vor deveni amintire. Orice nemulțumire strigată în stradă se va putea transforma cu o viteză uluitoare într-un bulgăre de zăpadă care va distruge întregul eșafodaj portocaliu, construit pe minciună, incompetență, ipocrizie și fățărnicie. Niciun român cu scaun la cap nu dorește ”o nouă revoluție”, soluția normală fiind organizarea de alegeri anticipate sau instalarea unui guvern de tehnocrați care să pregătească alegerile parlamentare. Portocalii au pierdut trenul și, chiar dacă nu vor să se împace cu acest gând, e clar că nu vor mai fi lăsați să conducă țara. Disperarea îi îndeamnă să acționeze, numai că de acum înainte timpul lucrează împotriva lor. Vineri, toate organizaţiile PDL din ţară au primit o circulară prin care erau somate să organizeze sâmbătă și duminică conferinţe de presă în cadrul cărora să prezinte priorităţile Ministerului Muncii în acest an. Exact cum a procedat N. Ceaușescu în 1989 cu județenele de partid, șefii portocalii au fost avertizaţi în circulară să trimită apoi la Bucureşti o sinteză a ceea ce au făcut. ”Reformele Ministerului Muncii și priorități 2012” se intitulează materialul trimis pentru a fi prezentat în conferințele de presă din filialele teritoriale.

De fapt, materialul nu-i nimic altceva decât un atac jalnic la adresa USL. Iată cum sună câteva pasaje din făcătura care ar trebui (după mintea bolnavă a celor care au trimis-o) să liniștească populația: Pentru a putea înțelege mai bine impactul real al reformelor de dreapta ale guvernului este bine să vedem ce s-ar fi întâmplat în România dacă ne-am fi luat după ce vrea USL. Am făcut niște calcule care arată clar că PSD și PNL sunt grecii României. Doar prin blocarea reformei pensiilor și a legii asistenței sociale, USL ar fi sărăcit România cu cel puțin 6,5 miliarde lei. (…) Dacă ne luam după USL, cu certitudine pensionarii nu și-ar mai fi primit pensiile lună de lună. Guvernul Tăriceanu, cu sprijinul PSD, a băgat în faliment sistemul public de pensii și vă reamintesc că până în septembrie 2008 fondul de pensii era pe excendent, ca în numai 3 luni să ajungă la deficit aproape 3 miliarde lei. Poate că suntem toți vinovați, dar când PDL a înțeles riscurile crizei și a propus soluția reformei, PSD și PNL au fost doar un zid împotriva reformelor. (…) Asupra acestui guvern s-a dezlănțuit un atac fără precedent ca urmare a dorinței noastre de a reforma societatea și a o aseza pe bazele unor politici coerente de dreapta. Am strâns din dinți, am răbdat atacuri populiste. Acum avem posibilitatea să le arătăm românilor primele efecte concrete ale reformelor de dreapta pe care noi ne-am luptat să le adoptăm. Cifrele pe care le citesc acum vreau să le auda și Ponta și Antonescu și poate se vor întreba singuri de ce s-au opus reformei sistemului de pensii... Bla, bla, bla, bla… Nu mai ține, mișeilor. Poporul vă cere să dați socoteală pentru ce ați sărăcit țara și i-ați adus pe români la disperare. Asta-i problema reală, nimeni nu are treabă acum cu USL, Ponta sau Antonescu. Dacă se vor comporta ca și voi, sigur le va veni și lor rândul să fie judecați, pentru că de asta nu scapă nimeni. Poporul își strigă necazurile în stradă, plânge de durere, dar, vă asigur, la toamnă lacrimile vor fi portocalii.

Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA