AcasăActualitatePRIMARUL CHRECHEȘ IA ATITUDINE – Plângere penală pe numele administratorului clădirii Tricomar

PRIMARUL CHRECHEȘ IA ATITUDINE – Plângere penală pe numele administratorului clădirii Tricomar

spot_img

DISTRIBUIȚI

PRIMARUL CHERECHEȘ IA ATITUDINE   Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare este decis să depună o plângere penală pe numele firmei care administrează clădirea Tricomar. Noaptea trecută o mare parte din construcţie s-a prăbuşit şi doar o minune a făcut ca nimeni să nu fie rănit, scrie emaramures.ro.

Cherecheş spune că a făcut numeroase demersuri înainte să se ajungă la această situaţie dramatică, dar numeroasele notificări şi plângeri făcute către cei în drept să ia măsuri legale au rămas fără rezultat.

„Faptul că este o clădire de patrimoniu, faptul că nu este întreţinută, faptul că au obligaţia să întreţină această clădire şi nu s-a întâmplat absolut nimic. În 2016 am semnat personal două procese verbale, în 2018, trei procese verbale, în 2017, după ce m-am întors la Primărie din nou, am făcut două procese verbale. Am solicitat şi Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu, am solicitat să se autosesizeze în acest caz şi nu s-a întâmplat absolut nimic. Societatea care administrează n-a avut nicio reacţie şi consider că a sosit un moment limită, acum, când au prejudiciat, din punctul meu de vedere prin distrugere, această clădire şi o să înaintăm o plângere penală în aces sens.

Au prejudiciat municipiul Baia Mare şi de ce spun că au prejudiciat municipiul Baia Mare, pentru că această clădire a fost construită de autoritatea locală, de către Primăria municipiului Baia Mare şi această clădire a fost dată printr-o convenţie Bisericii greco-catolice de către primărie, după care a venit perioada comunistă a fost transformată într-o fabrică de confecţii, iar lucrul acesta, din punctul meu de vedere,  a fost foarte prost scos în evidenţă în anii 2000 când puteau să obţină în patrimoniul primăriei această clădire”, a spus Cherecheş în cadrul unei declaraţii de presă.

Primarul spune că nu-şi explică situaţia în care instituția pe care o conduce, de-a lungul anilor, atunci când legea ar fi permis acest lucru şi când la conducere se aflau predecesorii lui, nu s-au făcut demersuri de recuperare a bunurilor imobile care sunt de drept ale băimărenilor.

„N-am înţeles şi poate nici nu vreau să înţeleg, de ce primăria la începutul anilor 90, la începutul anilor 2000 nu s-au luptat pentru preluarea în patrimoniu a Hotelului Minerul, construit de către autoritatea locală, de ce nu s-au luptat şi nu au făcut toate diligenţele legale pentru a prelua această clădire, de ce n-au făcut diligenţele pentru a prelua Clădirea Sindicatelor de pe Podul Viilor, o clădire construită după anii 50 şi care doar în România se poate să fie retrocedată ca şi cum ar fi fost construită înainte de anii 1940. De ce nu s-au făcut diligenţele la timp pentru a se apăra Primăria pentru a nu pierde Clădirea Minoriţilor, pe care am salvat-o în final.

Sunt foarte multe situaţii unde autoritatea locală, la începutul anilor 90,  nu s-a manifestat ca şi o autoritate care avea nişte proprietăţi, care reprezenta comunitatea şi trebuia să se gândească la cum să acumuleze în patrimoniu imobile şi nu cum să le vândă, pentru că până să vin eu la Primăria Baia Mare doar s-au vândut imobile din patrimoniul municipiului şi nu s-a cumpărat nimic. Am fost, după anii 90, primul primar care a început sau să acumuleze în patrimoniul primăriei şi nu am vândut nici măcar un metru”, a mai spus Cherecheş.

Clădirea fostului Tricomar, firmă aflată acum în insolvenţă este acum în grija unui administrator judiciar, o firmă controversată, implicată, după cum spune Cherecheş, şi în alte dosare grele de insolvenţă din Maramureş, ale căror clădiri de mari dimensiuni sunt lăsate de izbelişte.

Chestiunea este legată de această societate, pe care eu o tratez cu foarte mult respect, la fel ca pe orice societate comercială care îşi desfăşoară activitatea în România  pentru că susţinem mediul privat, dar nu susţinem mediul infracţional. Din Punctul meu de vedere ne aflăm într-o situaţie de infracţionalitate majoră, ne aflăm într-o situaţie în care trebuie să punem pe masă toate interesele pe care le are această societate care administrează această clădire, care are acum, din perspectiva administratorului judiciar,  Societatea Tricomar şi vreau să vă spun că această societate este în spatele sau în faţa următoarelor societăţi: Maratex, Tricomar, Remin, Romaltyn, respectiv Aurul şi vă dau doar societăţile care au imobile de mari dimensiuni, fără să vă dau lista cu firmele şi imobilele pe care le deţin sau le administrează.

Am cerut instanţelor de judecată, respectiv am cerut astăzi ANAF să ne dea toate societăţile pe care le administrează Societatea Paretto din perspectiva de administrator judiciar şi cred că a venit momentul să vedem modul în care îşi administrează societăţile, respectiv modul în care îşi duc la îndeplinire obligaţiile stabilite de către instanţele de judecată desemnându-i administratori judiciari în diverse insolvenţe ale unor societăţi comerciale”,a explicat Cătălin Cherecheş.

Primarul susţine că a cerut de nenumărate ori intervenția instituţiilor abilitate să ia măsuri legale pentru a nu se distruge clădirile construite din banii băimărenilor,  numai că solicitările lui fie nu au fost ascultate, fie au fost tratate cu superficialitate.

Tratez lucrurile cu foarte multă responsabilitate pentru că este o chestiune gravă la modul în care se manifestă Inspectoratul de Stat în Construcţii, modul în care se manifestă Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu, modul în care se manifestă Poliţia Naţională. Este absolut iresponsabil modul în care le solicităm de ani de zile, doar la Flotaţia Săsar de exemplu, să intervină, pentru că nu avem baza legală pentru ca noi să intervenim sau suntem limitaţi în acţiune şi nu se întâmplă absolut nimic”, a spus primarul.

În cadrul declaraţiei de presă, Cherecheş a făcut acuzaţii grele la adresa unor instituţii, acuzaţii pe care spune că şi le asumă cu maximă seriozitate.

„Avem nenumărate situaţii şi plângeri penale făcute prin care solicităm celor de la Poliţie, respectiv Parchetului să intervină atunci când se realizează distrugeri în clădiri care sunt în patrimoniul naţional. Nu se întâmplă nimic. Văd că la Satu Mare un foarte mare om de afaceri a fost condamnat la un an cu executare pentru că şi-a permis să intervină într-o clădire de patrimoniu. La Baia Mare, fiecare face ce vrea pentru că Poliţia, Inspecţia de Stat în Construcţii, Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu şi Parchetul îi protejează pe aceşti infractori. O spun cu foarte mare responsabilitate: îi protejează.

Având în vedere că nu s-a întâmplat absolut nimic în urma sesizărilor noastre de-a lungul timpului, nu pot să constat decât că aceste instituţii fac parte dintr-un mediu infracţional, dintr-un grup infracţional, alături de cei care fac infracţiuni. Mă mir de fiecare dată şi sunt limitat de către Lege, din păcate, când văd că lucruri care ţin de siguranţa cetăţeanului, de siguranţa şi de protejarea patrimoniului naţional sunt tratate cu dispreţ de către autorităţile statului”,a spus primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş.

Sursă info: Emaramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA