AcasăAdministrațiePRIMĂRIA, ILUMINATĂ ÎN CULORILE UCRAINEI | Cătălin Cherecheș anunță că Municipiul Baia...

PRIMĂRIA, ILUMINATĂ ÎN CULORILE UCRAINEI | Cătălin Cherecheș anunță că Municipiul Baia Mare continuă demersurile de ajutorare a refugiaților de război ucraineni

spot_img

DISTRIBUIȚI

Înfricoșătorul război care se desfășoară la doar câțiva zeci de kilometri de granițele României a pus pe fugă mii de familii de ucraineni în ultimele zile. Societatea civilă băimăreană, asociațiile, antreprenorii și Primăria Baia Mare, alături de alte instituții din județ, acționează constant pentru ajutorarea celor aflați în nevoie.

Municipalitatea, prin vocea primarului Cătălin Cherecheș a anunțat și mai multe măsuri pentru ajutorarea refugiațiilor de război, prin oferirea de spații de cazare, alimente și alte lucruri necesare fiecărui om în parte. Însă, astăzi, Baia Mare a transmis un mesaj ferm de susținere a Ucrainei, printr-un demers simbolic.

Clădirea Primăriei Baia Mare a fost iluminată astăzi în culorile Ucrainei, în semn de solidaritate față de frații noștri de peste graniță. Totodată, primarul Cătălin Cherecheș a transmis un mesaj cetățenilor pe pagina sa de Facebook:

Dorința lumii întregi este să fie PACE. Singura soluție este PACEA. Baia Mare este alături de Ucraina în aceste momente tulburătoare. Suntem pregătiți și deja ajutăm, să cazăm și să protejăm mamele și copiii, tinerii și bătrânii care sunt nevoiți să își părăsească zonele natale, dar vom trimite ajutoare și celor care au rămas să apere drepturile și libertățile pe care majoritatea dintre noi adesea le luăm ca fiin sigure. Gândul și rugăciunea colectivă fac minuni, sunt convins de acest lucru. Vă îndemn să ne rugăm împreună pentru claritatea liderilor lumii, pentru găsirea soluțiilor care să readucă înțelegerea între conducători, prietenia dintre popoare, iubirea și respectul față de aproapele nostru. Războiul nu poate fi și nu este niciodată o soluție! Suntem alături de poporul ucrainean și ne rugăm pentru pace!„, a scris primarul Cătălin Cherecheș pe pagina sa de Facebook.

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA