AcasăEvenimentPREVENIREA CRIMINALITĂȚII: Elevii au aflat care sunt consecințele comiterii unor fapte penale

PREVENIREA CRIMINALITĂȚII: Elevii au aflat care sunt consecințele comiterii unor fapte penale

spot_img

DISTRIBUIȚI

A doua zi a Săptămânii prevenirii criminalităţii este dedicată prevenirii delincvenţei juvenile. În judeţul Maramureş poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi cei de proximitate au continuat activităţile educative în unităţile de învăţământ.

În cadrul întâlnirilor avute cu elevii Şcolii Gimnaziale Octavian Goga din municipiul Baia Mare, poliţiştii au abordat teme precum limitele răspunderii penale a minorilor, cauzele şi condiţiile favorizante comiterii de infracţiuni, consecinţele juridice ale comiterii faptelor penale şi contravenţionale.

Activităţi educative au avut loc şi la Şcoala gimnazială din Bogdan-Vodă, Liceul Tehnologic nr. 1 Vişeu de Sus, Liceul Gheorghe Pop de Băseşti Ulmeni, Şcoala Gimnazială din Baia Sprie, Colegiul Economic Pintea Viteazul din Cavnic, alte unităţi de învăţământ din municipiul Sighetu Marmaţiei. Poliţiştii au distribuit materiale informative, au discutat aspecte privind delincvenţa juvenilă, violenţa în şcoli, victimizarea minorilor, periculozitatea consumului de droguri, a traficului de persoane, precum şi despre siguranţa rutieră.

Poliţiştii de ordine publică au desfăşurat acţiuni pentru prevenirea absenteismului şcolar în spaţiile comerciale şi în barurile din apropierea şcolilor, urmărind să prevină vânzarea către minori de băuturi alcoolice şi ţigări.

Pentru a veni în sprijinul părinţilor interesaţi de siguranţa copiilor lor, poliţiştii îi sfătuiesc pe aceştia să se asigure că următoarele recomandări preventive sunt cunoscute de toţi copiii.

ipj maramuresDrumul spre şcoală

  • Pentru deplasarea către şi de la şcoală, alege cea mai sigură cale. Evită zonele izolate sau locurile puţin circulate.
  • Atunci când este posibil, mergi însoţit de un prieten, coleg, vecin sau o rudă.
  • Nu sta de vorbă cu străinii şi nu accepta să îi însoţeşti indiferent de cadourile pe care ţi le promit. În spatele atitudinii binevoitoare a unui necunoscut se pot ascunde intenţii periculoase.
  • Dacă eşti în pericol, strigă după ajutor şi cere sprijinul celor din jur.
  • Întotdeauna anunţă-ţi părinţii dacă mai întârzii după programul obişnuit de şcoală.
  • Nu te juca cu telefonul mobil pe stradă.

Siguranţa rutieră

  • Traversează strada pe marcajul pietonal (”zebra”), prin dreptul indicatoarelor “trecere pentru pietoni”, iar acolo unde sunt instalate semafoare, numai pe culoarea verde a acestora.
  • Nu te juca pe partea carosabilă a drumurilor publice, ori în imediata apropiere a acesteia.
  • Nu traversa strada în fugă.
  • În intersecţiile unde nu există semafor sau trecere pentru pietoni, traversează numai pe la colţul străzii, după ce te asiguri că nu se apropie vreo maşină.
  • Aşteaptă sosirea autobuzului, troleibuzului sau tramvaiului pe trotuar sau în locurile cu această destinaţie.
  • După coborârea din mijloacele de transport public nu trece prin faţa sau prin spatele lor. Traversează numai după plecarea din staţie a vehiculului.
  • Cu bicicleta, rolele sau skateboardul, deplasează-te numai prin zonele special amenajate în acest scop sau prin parcuri.

La şcoală

  • Discută cu profesorii sau cu părinţii şi solicită sprijinul acestora ori de câte ori eşti ameninţat ori şicanat de colegi.
  • Atunci când eşti martor la o ceartă sau o încăierare, alertează imediat personalul de securitate sau cadrele didactice.
  • În cazul în care în jurul şcolii se află persoane care lovesc, ameninţă ori pretind bani sau alte bunuri elevilor, sesizează imediat unul dintre profesori şi Poliţia.
  • Dacă vreun coleg îţi propune să faci ceva cu care tu nu eşti de acord, refuză categoric. Acţionează conform propriilor tale convingeri.
  • Nu reacţiona violent dacă intri într-o dispută cu alt elev. Fii primul care renunţă! Un conflict poate avea urmări grave!

Acasă

  • Când eşti singur acasă, nu uita ca imediat ce ajungi în locuinţă să încui uşa. Nu deschide uşa persoanelor necunoscute, indiferent ce spun sau îţi cer. Nici măcar atunci când pretind că sunt trimise de părinţii tăi.
  • Dacă cineva forţează uşa de la intrare, trebuie să faci zgomote puternice, să alertezi vecinii şi să suni la 112.
  • În absenţa părinţilor nu-ţi invita prietenii în locuinţă.
  • Dacă sună telefonul şi nu recunoşti persoana cu care vorbeşti, nu da relaţii despre programul părinţilor şi nu le spune că eşti singur.
  • Nu părăsi locuinţa fără acordul părinţilor.

Pentru urgenţe apelează 112!

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA