AcasăslolvaciaPREGĂTIRI - Credincioşii romano-catolici, reformaţii şi luteranii au intrat în Săptămâna Mare

PREGĂTIRI – Credincioşii romano-catolici, reformaţii şi luteranii au intrat în Săptămâna Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Credincioşii de rit romano-catolic, luteranii şi reformaţii au intrat în Săptămâna Mare. Este o săptămână a anticipării, o săptămână în care, de hâjoi încolo, fiecare zi are o semnificaţie specială.

“Duminica Floriilor înseamnă şi începutul Săptămânii Mari sau a Săptămânii Sfinte care îşi găseşte apogeul în aşa-numitul Triodul Pascal sau cele trei zile ale comemorării suferinţei Mântuitorului”, a precizat preotul Ioan Roman, protopopul romano-catolic de Baia Mare.

Joia mare este porima zi a Triodului, nzi în care se săvârşesc rânduieli speciale în toate bisericile.

”În Joia Mare se pregăteşte Mormântul Sfânt, este împodobit cu florile pe care le aduc credincioşii. Anul trecut am avut peste 1.000 de flori, donaţia credincioşilor şi acolo, în altarul lateral din partea stângă, în altar, se află o nişă care îl reprezintă pe Cristos aşezat în mormânt. Tot în aceeaşi zi, seara de la ora 18.00 începe Sfânta liturgie a întemeierii Sacramentului Euharistiei. Ne amintim de Cina cea de taină, de întemeierea Sacramentului Euharistiei, deci Trupul şi Sângele Domnului, respectiv de întemeiere a Sacramentului Preoţiei. După Sfânta Liturgie există o perioadă de adoraţie până la ora 12 noaptea. Asta înseamnă că toţi credincioşii sunt invitaţi ca să fie alături de Cristos în momentele în care el este trădat, este luat de către soldaţi şi dus la Ana şi la Caiafam respectiv în temniţă. Nu dorim să se repete această dramă aşa cum s-a întâmplat cu 2.000 de ani înainte când Cristos rămâne singur şi părăsit de către toţi. Adoraţia Euharistică înseamnă să-i fim alături lui Cristos, cel care suferă pentru noi. Cu rugăciunea comună de la 11.00 până la 12.00 noaptea se încheie de fapt ritualul Joii Sfinte”, a mai spus preotul.

Şi Vinerea mare are o semnificaţie aparte şi rânduieli specifice.

”În Vinerea Sfântă nu se celebrează Sfânta Liturgie, nu se celebrează Euharistia ci există o ceremonie a Vinerii mari care are trei puncte principale. Este vorba despre citirea Patimilor lui Cristos care şi ea este interpretată prin cântec, urmată de Adorarea Sfintei Cruci la fel cum se făcea în vechime şi cum se face de peste 1.700 de ani încoace. După Adorarea Crucii urmează momentul Împărtăşaniei cu Ostia consacrată în Joia Mare. Se deschide oficial Mormântul Sfânt, iar Isus este îngropat”, a explicat prelatul.

Sâmbăta Mare este o zi de doliu, o zi aliturgică dar care are ca punct culminant slujba de înviere.

“Sâmbăta Sfântă este o zi aliturgică, respectiv în Sâmbăta Mare nu se celebrează niciun fel de Litugie. Este o zi de doliu, o zi a rugăciune şi de pregătire spirituală pentru Învierea Domnului. La ora 11.00 dimineaţa în Sâmbăta Mare se expune din nou Sfântul Sacrament şi Biserica este deschisă credincioşilor pentru rugăciune, deci este o zi de rugăciune. De la ora 8.00 seara va începe Vigilia Pascală sau Liturgia Învierii Domnului”, a spus Ioan Roman.

Mormântul Sfânt se deschide după aceea în Vinerea Mare.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA