AcasăberzmudePrefectul solicită transparenţă la referendumul din 29 iulie 2012

Prefectul solicită transparenţă la referendumul din 29 iulie 2012

spot_img

DISTRIBUIȚI

Am convocat conferinţa de presă pentru a informa opinia publică, cu ajutorul dumneavoastră, despre acţiunile şi măsurile întreprinse la nivelul judeţului Maramureş pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului. Prin ordinul Prefectului nr. 153/ 09 iulie 2012  a fost constituită Comisia tehnică judeţeană, având ca atribuţii coordonarea şi urmărirea îndeplinirii sarcinilor autorităţilor administraţiei publice locale, prevăzută de legislaţia în domeniul referendumului, respectiv Grupul tehnic de lucru.

 

La TribunalulMaramureşa avut loc, în data de 8 iulie, tragerea la sorţi pentru desemnarea preşedintelui Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 26 Maramureş, în persoana doamnei judecător Delia Brânduşa Giuroiu. S-a pus la dispoziţie, în Palatul Administrativ, camera 104 pentru sediul Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 26 Maramureş, care a fost dotat cu tot ceea ce a fost necesar pentru desfăşurarea în cele mai bune condiţii a activităţii. Biroul judeţean de administrare a bazelor de date a primit materialele necesare pentru editarea listelor electorale permanente.

Listele electorale permanente au fost reactualizate de către Biroul judeţean de administrare a bazelor de date şi distribuite la primării. Au fost transmise la TribunalulMaramureşpropunerile pentru desemnarea preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare. S-a efectuat comunicarea la partidele politice parlamentare cu privire la componenţa Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 26 Maramureş, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. S-a procedat la completarea Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 26 Maramureş cu delegaţii partidelor politice parlamentare.

Au fost stabilite rutele pentru distribuirea buletinelor de vot şi a celorlalte materiale desfăşurării procesului electoral din data de 29 iulie, precum şi rutele pentru aducerea rezultatelor, sub pază militarizatăla BiroulElectoralJudeţean.

Prin Ordinul Prefectului nr.155/ 10 iulie 2012 au fost delimitate şi numerotate secţiile de votare. S-a procedat la tipărirea publicaţiilor care au fost distribuitela BEJşi la unităţile administrativ-teritoriale pentru afişare. S-a stabilit prin Ordinul Prefectului nr. 156/ 11 iulie 2012 dimensiunea ştampilei Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 26 Maramureş şi a ştampilei de control, procedându-se la confecţionarea acestora.

Primarii şi secretarii unităţilor administrativ-teritoriale au fost instruiţi, în data de 17 iulie a.c., cu privire la atribuţiile şi responsabilităţile care le revin pentru buna organizare şi desfăşurare a referendumului. Membrii Comisiei tehnice judeţene au fost repartizaţi pe rutele stabilite pentru a urmări modul de realizare a termenelor prevăzute în Programul calendaristic şi a informa operativ despre orice problemă apărută. Au fost constituite în judeţul nostru 397 secţii de votare din care:

  • 101 secţii de vot în municipii (Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei)
  • 94 în oraşe
  • 202 în comune

În conformitate cu dispoziţia Secretarului de Stat, şef al Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică, chestor principal de poliţie Nicolae Ioan Căbulea şi a Secretarului de Stat, Constantin-Cătălin Chiper a fost elaborat Planul general de măsuri privind menţinerea şi asigurarea ordinii şi siguranţei publice, pe timpul campaniei şi referendumului.

Secţiile de vot vor fi luate în pază de către structurile teritoriale ale Ministerului Administraţiei şi Internelor. S-au diseminat informaţiile cu privire la campania de informare iniţiată de Ministerul Administraţiei şi Internelor sub titulatura “Votează legal – Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare!”

Au fost luate măsuri pentru combaterea turismului electoral în ziua desfăşurării procesului electoral şi împotriva împiedicării persoanelor prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a participa la referendum.  Am solicitat societăţii Electrica S.A. să asigure serviciile de mentenanţă pentru funcţionarea grupului electrogen şi pentru a verifica reţeaua electrică şi prizele din sala de prelucrare a datelor, deservită de Direcţia Judeţeană de Statistică.

Numărul maramureşenilor aflaţi pe listele electorale permanente este de 429.011. Dintre aceştia, peste 370.000 de alegători cu drept de vot sunt posesori de carte de identitate.

Serviciile teritoriale de evidenţă informatizată a persoanei din judeţ (22) vor lucra în ajunul zilei referendumului, între orele 8.00-16.00, pentru a preschimba cărţile de identitate expirate ale cetăţenilor cu drept de vot. În data de 29 iulie programul de lucru va fi adaptat, urmare a faptului că scrutinul electoral se va desfăşura între orele 7.00-23.00. Cetăţenii care împlinesc vârsta de 18 ani, în ziua desfăşurării scrutinului electoral îşi vor putea exercita pentru prima dată opţiunea electorală.

Instituţia Prefectului a primit 471.912 buletine de vot (număr care include şi procentul suplimentar de legislaţia în vigoare, adică 10%, care sunt depozitate într-un spaţiu asigurat cu pază militarizată şi supravegheat cu camere video), 397 ştampile de control; 1985 ştampile cu inscripţia „Votat”; 471.912 timbre autocolante şi broşurile editate de Autoritatea Electorală Permanentă). S-a procedat la desemnarea de către Preşedintele Tribunalului Maramureş a preşedinţilor birourilor secţiilor de votare. Partidelor politice parlamentare îşi desemnează, până la data de 26 iulie, membrii delegaţi în birourile secţiilor de votare.

Preşedinţii birourilor secţiilor de votare au fost instruiţi şi au primit materialele dela DirecţiaJudeţeanăde Statistică, Hotărârile Biroului Electoral Central şi ghidul editate de Autoritatea Electorală Permanentă, în zilele de 24 iulie, respectiv 25 iulie.

Am solicitat membrilor Grupului tehnic de lucru să verifice în teritoriu dotarea secţiilor de votare din localităţile arondate şi să mă informeze, în scris, cu privire la situaţia sau eventualele probleme.

Autoritatea Electorală Permanentă a primit atribuţii pentru realizarea şi operaţionalizarea  softului antifraudă, în scopul detectării votului multiplu.  Verificarea se va realiza în termen de 60 de zile, aşa cum prevede legea. Cetăţenii cu drept de vot identificaţi că au votat de mai multe ori vor suporta rigorile legii.

În Monitorul Oficial al României a fost publicată decizia Curţii Constituţionale şi Hotărârea de Guvern cu privire la desfăşurarea procesului electoral la refendumul naţional pentru demiterea Preşedintelui României între orele 7.00-23.00.

Solicit transparenţă şi profesionalism din partea instituţiilor publice teritoriale implicate în organizarea procesului electoral din 29 iulie,  pentru a demonstra că suntem capabili să organizăm fără probleme scrutinul.

Invităm reprezentanţii structurilor civile din judeţ, organizaţii şi asociaţii neguvernamentale, dar şi reprezentanţii celorlalte formaţiuni politice să participe la acţiunile pe care le derulăm în această perioadă şi care sunt prevăzute în programul calendaristic.

Este important ca cetăţenii să cunoască prevederile art.52 din Legea nr. 3/2000, privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi care precizează că: „Împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a participa la referendum se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi”.

Astăzi sunt pregătite materialele electorale necesare desfăşurării procesului electoral care urmează să fie trimise sub pază militarizată vineri dimineaţă şi preluate, în baza unui proces verbal, de către primarii unităţilor administrativ-teritoriale şi preşedinţii birourilor secţiilor de votare.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA