„Cand va veni Fiul Omului intru slava Sa, si toti sfintii ingeri cu El, atunci va sedea pe tronul slavei Sale. Si se vor aduna inaintea Lui toate neamurile si-i va desparti pe unii de altii precum desparte pastorul oile de capre. Si va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stanga. Atunci va zice Imparatul celor de-a dreapta Lui: Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti Imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine. Atunci dreptii Ii vor raspunde, zicand: Doamne, cand te-am vazut flamand si Te-am hranit? Sau insetat si Ti-am dat sa bei? Sau cand Te-am vazut strain si Te-am primit sau gol si Te-am imbracat? Sau cand Te-am vazut bolnav sau in temnita si am venit la Tine? Iar Imparatul, raspunzand, va zice catre ei: Adevarat zic voua: Intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei prea mici, Mie Mi-ati facut. Atunci va zice si celor de-a stanga: Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui. Caci flamand am fost si nu Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si nu Mi-ati dat sa beau; strain am fost si nu M-ati primit; gol, si nu M-ati imbracat; bolnav si in temnita, si nu M-ati cercetat. Atunci vor raspunde si ei, zicand: Doamne, cand Te-am vazut flamand, sau insetat, sau strain, sau gol, sau bolnav, sau in temnita si nu Ti-am slujit? El insa le va raspunde, zicand: Adevarat zic voua: Intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut. Si vor merge acestia la osanda vesnica, iar dreptii la viata vesnica.”(Matei 25, 31-46)
In aceasta duminica, a treia de la inceputul perioadei Triodului, Sfanta Evanghelie ne arata cat de importanta sau pretioasa este iubirea milostiva aratata oamenilor aflati in nevoi, intrucat fara iubire milostiva nimeni nu se poate mantui.
Judecata universala este completa, definitiva si infricosatoare
Judecata omului imediat dupa moartea acestuia este o judecata incompleta si provizorie, deoarece se asteapta sa fie evaluate si urmarile faptelor sale bune sau rele pana la sfarsitul lumii. De aceea, numai Judecata de Apoi sau Judecata finala si universala este completa si definitiva. Judecata universala este infricosatoare prin contextul, forma si continutul ei. Mai intai, este infricosatoare prin tulburarile din univers care o preced: „Soarele se va intuneca si luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cadea din cer si puterile cerurilor se vor zgudui” (Matei 24, 29). In al doilea rand, este infricosatoare prin forma ei, adica prin solemnitatea si universalitatea ei, deoarece Mantuitorul Iisus Hristos vine in slava si cu putere multa, impreuna cu sfintii ingeri ca sa judece toate neamurile, adica toate generatiile si toate popoarele. In al treilea rand, aceasta judecata este infricosatoare si prin continutul ei neprevazut pe care-l descopera. Nimeni, nici cei milostivi, nici cei nemilostivi, nu se astepta sa afle ca in oamenii flamanzi si insetati, in oamenii straini si saraci (goi), in oamenii bolnavi si in oamenii intemnitati era tainic prezent Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul. Dar Judecata universala este infricosatoare si pentru ca ea descopera contrastul intre smerenia lui Dumnezeu-Omul in istorie, care respecta libertatea omului, pe de o parte, si slava dreptatii Sale la sfarsitul istoriei sau al lumii, pe de alta parte. In general, noi suntem obisnuiti sa spunem ca Dumnezeu este bun, indelung rabdator, multmilostiv si smerit. Intr-adevar, iubirea Lui smerita si milostiva s-a aratat in toata viata Mantuitorului Iisus Hristos si mai ales in moartea Lui pe Cruce si ingroparea Lui. De aceea, cantam la ProhodulDomnului din Vinerea Sfintelor Pasti:
„In mormant Viata,
Pus ai fost, Hristoase,
Si s-au spaimantat ostirile ingeresti,
Plecaciunea Ta cea multa preamarind”.
Plecaciunea cea multa este nemarginita Sa smerenie.
Insa Evanghelia Duminicii Infricosatoarei Judecati ne arata ca la sfarsitul veacurilor, la a doua Sa venire, Mantuitorul Hristos Se va arata cu putere si cu slava multa. Pana atunci, smerit, tacut si nevazut, El respecta libertatea omului de a-L iubi sau de a nu-L iubi, precum si de a iubi sau de a nu iubi pe semenii sai. Dar, in ziua Judecatii lumii, Dreptul Judecator Iisus Hristos, Facatorul universului si al omului, isi va arata si El libertatea Lui, unita cu slava dumnezeirii Lui, ca fiind Mantuitorul lumii, Biruitorul mortii si Datatorul vietii vesnice.
Asadar, prima invatatura pe care o primim din Evanghelia Duminicii Infricosatoarei Judecati este aceea a legaturii tainice dintre smerenia lui Dumnezeu si slava Lui. Smerenia Lui este spatiul libertatii omului, iar slava Lui este frumusetea dreptatii Sale. Dumnezeu este atat de smerit, incat Se lasa respins de oameni sau uitat de ei. Atat de mult respecta El libertatea omului, incat Se ascunde tainic in oamenii cei mai smeriti, adesea, in cei mai neputinciosi, in cei care sunt umiliti cu saracia, foamea, setea, lipsa de libertate, instrainarea, boala si duc o existenta la limita dintre viata si moarte. Insa tocmai aceasta prezenta tainica a Fiului Omului in oameni este surprinzatoare si infricosatoare. De ce? Pentru ca oamenii nu se asteapta ca in atatia robi ai saraciei, ai bolii si ai umilirii de pe pamant sa se afle tainic prezent Insusi Imparatul cerurilor si Judecatorul lumii: „Ori de cate ori ati facut un bine unora din acesti prea mici frati ai Mei, Mie mi-ati facut”. Nimeni nu se asteapta ca Dumnezeu-Omul sa Se numeasca pe Sine frate cu cei mai umiliti dintre oameni, aratand astfel taina si slava iubirii Sale atotmilostive!
Hristos este tainic prezent in fiecare om care sufera
Infricosatoare este constatarea ca Hristos Domnul, desi S-a inaltat la ceruri in slava Preasfintei Treimi, nu inceteaza a fi tainic prezent in fiecare om care sufera pe pamant si asteapta iubirea noastra milostiva. De aceea, Sfantul Maxim Marturisitorul a spus, inaintea lui Pascal, ca Hristos Domnul sufera pana la sfarsitul veacurilor potrivit suferintelor fiecaruia dintre oameni. De ce? Pentru ca Invierea Lui nu inlatura, ci integreaza taina Crucii Lui, iar slava Lui din ceruri nu desfiinteaza smerenia Lui ca prezenta tainica in sufletul oamenilor care sufera si au nevoie de iubire frateasca. Marea descoperire a Judecatii universale este, deci, identificarea lui Hristos Cel slavit cu Hristos Cel smerit, pentru a deschide libertatii si iubirii noastre milostive usa mantuirii, aceea de a raspunde la iubirea lui Dumnezeu fata de noi cu iubirea noastra fata de semenii nostri, pentru a face iubirea Lui transparenta prin noi, spre bucuria Lui si a oamenilor pe care ii ajutam.
Al doilea adevar infricosator, care priveste direct libertatea noastra, este judecata insasi, care nu se limiteaza la pacatele sau faptele rele savarsite de noi, ci se extinde si la omisiuni, adica la faptele bune pe care am fi putut sa le facem si nu le-am facut. In Evanghelia dupa Sfantul Evanghelist Ioan se spune ca dreptii vor fi partasi la comuniunea de viata si iubire eterna a Preasfintei Treimi, iar pacatosii la osanda singuratatii vesnice: „Vine ceasul in care toti cei din morminte vor auzi glasul Lui, si vor iesi cei ce au facut cele bune, spre invierea vietii, iar cei ce au facut cele rele, spre invierea osandirii” (Ioan, 5, 28-29).
Nu e suficient sa nu faci rau nimanui, ci trebuie sa faci bine multora
Spre deosebire de Sfanta Evanghelie dupa Ioan, in descrierea judecatii universale, Sfanta Evanghelie dupa Matei nu vorbeste despre faptele rele savarsite de oameni. Desigur, se intelege ca toate acestea vor fi pedepsite, dar se mai adauga ceva neasteptat: judecata se face si pentru omisiuni, adica pentru faptele bune pe care ar fi trebuit sa le savarsim si nu le-am facut. Cu alte cuvinte, judecata este infricosatoare fiindca nu admite neutralitatea si indiferenta unora fata de suferinta altora, adica neomenia, cum zice Sfantul Ioan Gura de Aur:
„- Pentru ce, Doamne, nu pomenesti si de celelalte cai de pacat?
– Nu judec pacatul, raspunde Domnul, ci neomenia! Nu judec pe pacatosi, ci pe cei ce nu s-au pocait. Pentru neomenie va osandesc! Ati avut un leac atat de bun pentru mantuire, milostenia, cu care puteati sterge orice pacat, si ati dispretuit o atat de mare binefacere. Ocarasc neomenia, ca radacina a pacatului si a toata necredinta; laud omenia, ca radacina a tuturor bunatatilor. Pe unii ii amenint cu focul cel vesnic, iar altora le fagaduiesc Imparatia cerurilor” (Sfantul Ioan Gura de Aur, Omiliile despre pocainta, Omilia a saptea).
Deci, nu e suficient sa nu faci rau nimanui, ci trebuie sa faci bine multora. Nu e suficient sa nu ucizi, sa nu furi, sa nu jignesti, sa nu asupresti pe semenul tau, ci este necesar si sa-i faci mult bine dupa putinta.
Evanghelia ne spune ca celor de-a dreapta Sa, adica celor milostivi, Fiul Omului sau Imparatul Judecator le va zice: „Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, de mosteniti Imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii.” Cei milostivi sunt numiti binecuvantati, intrucat pentru ei s-a pregatit, inca de la intemeierea lumii, Imparatia lui Dumnezeu, adica Imparatia iubirii vesnice a Preasfintei Treimi. In aceasta Imparatie a iubirii smerite vor intra oamenii cu suflet plin de iubire milostiva, care s-a aratat in fapta buna, in cuvantul bun, in prezenta prietenoasa langa bolnavul din spital sau langa omul intemnitat. Sfantul Ioan Gura de Aur ne arata ca Mantuitorul nu a spus: „Am fost bolnav si nu m-ati vindecat sau am fost in temnita si nu m-ati eliberat, ci am fost bolnav si in temnita si nu m-ati cercetat”. Adica, Dumnezeu nu ne cere sa facem ceea ce intrece puterile noastre, nu ne cere sa il vindecam pe cel bolnav, ci sa il cercetam, sa fim alaturi de el in singuratatea si suferinta lui, chiar daca nu putem schimba imediat situatia in care se afla. Aceeasi atitudine se cere si fata de cel strain sau fata de cel intemnitat.
Iubirea, criteriul ultim al Judecatii universale
Evanghelia de astazi ne mai arata ca Dumnezeu este iubire smerita si milostiva, iar criteriul ultim al judecatii tuturor oamenilor, indiferent de etnie, cultura, pozitie sociala sau varsta, este iubirea milostiva. Cata iubire milostiva a aratat un om in viata sa pe pamant, atata binecuvantare primeste el in bucuria iubirii vesnice a Preasfintei Treimi din Imparatia cerurilor. Cei care au fost indiferenti si nemilostivi fata de semenii lor in suferinta sunt numiti blestemati. Acest apelativ extrem de aspru este un repros-sentinta care explica gravitatea nepasarii unora fata de suferinta altora.
Mantuitorul le spune celor nemilostivi: „Mergeti in focul (sau iadul) care a fost pregatit pentru diavolul si pentru ingerii lui”. Sfintii Parinti ai Bisericii au remarcat ca iadul sau focul cel vesnic si intunecos nu a fost pregatit pentru oameni, intrucat pentru oameni a fost pregatita Imparatia cerurilor, adica Imparatia iubirii Preasfintei Treimi. Insa oamenii nemilostivi, care au ascultat mai mult de diavol si de slujitorii lui decat de Dumnezeu, se despart de Dumnezeu Cel milostiv, deoarece au trait in indiferenta fata de suferinta celor din jurul lor. Ca atare, desi nu este destinat iadului, omul nemilostiv se aseamana cu demonii prin lipsa de iubire smerita fata de oameni. Demonii, desi sunt inteligenti, nu se mantuiesc, adica nu se pot uni cu Dumnezeu, fiindca nu au in ei iubire smerita sau milostiva.
Evanghelia de astazi ne pune in fata problema libertatii noastre. Si anume, cum folosim libertatea noastra in timpul vietii pamantesti? Am folosit libertatea noastra ca sa cultivam iubirea milostiva ori am confundat libertatea cu indiferenta si nepasarea, cu autosuficienta si egoismul? Deci, numai cand savarsim binele suntem cu adevarat liberi si traim viata ca fiind binecuvantare de la Dumnezeu.
Saracii, avocati puternici ai celor milostivi
Asadar, Evanghelia ne arata responsabilitatea totala pe care o avem fata de oamenii in suferinta, incat mantuirea noastra depinde de atitudinea noastra fata de ei. Nimeni nu poate intra in Imparatia lui Dumnezeu ocolind pe aproapele sau. La portile Imparatiei cerurilor vor sta martori pentru noi cei care au primit ajutorul nostru cand se aflau in suferinta sau in nevoi, dar si cei care nu l-au primit, au fost uitati de noi sau trecuti cu vederea, dispretuiti ori alungati. De aceea, Sfantul Grigorie de Nyssa spune ca saracii sunt aparatori sau avocati puternici ai celor milostivi, dar si aspri judecatori ai celor care nu au fost milostivi. Ei sunt portarii Imparatiei cerurilor. Desigur, cuvintele Sfantului Grigorie de Nyssa sunt inspirate tocmai din aceasta Evanghelie a Judecatii finale si universale.
Institutiile de caritate ale Bisericii s-au nascut din lumina iubirii milostive
Evanghelia Duminicii Infricosatoarei Judecati a inspirat in mod deosebit lucrarea filantropica sau caritabila a Bisericii. Multe alte texte din Noul Testament ne indeamna la iubire milostiva, dar Evanghelia de astazi ne responsabilizeaza cel mai mult, deoarece ne arata ca milostenia este o datorie si o conditie a mantuirii sau a dobandirii vietii vesnice. Pentru iubirea milostiva din faptele bune savarsite pe pamant dobandim mantuirea sau viata vesnica din ceruri. Evanghelia de astazi a motivat atat milostenia credinciosilor ca persoane individuale, cat si aparitia institutiilor de caritate ale Bisericii din primele veacuri, incepand mai intai in Rasarit si apoi in Apus, cand Biserica a organizat case pentru straini, camine pentru copii orfani si camine pentrubatrani, spitale pentru bolnavi si cantine pentru saraci. De fapt, toata aceasta opera sociala de caritate sau filantropica a Bisericii, izvorata din Evanghelia iubirii milostive a Domnului Hristos, a creat in timp o civilizatie, si anume civilizatia crestina a caritatii sau a filantropiei. Chiar si statele europene moderne, care desi au uitat in mare parte ca Evanghelia iubirii milostive a fost sursa solidaritatii sociale, au preluat, de fapt, din lumina Evangheliei mesajul responsabilitatii pentru oamenii care se afla in suferinta, in nevoi, in boala si in singuratate.
Totusi, cand iubirea milostiva si sincera fata de aproapele nu este alimentata de rugaciune, ca relatie a omului cu Dumnezeu Cel milostiv, ea risca sa fie redusa la o etica sociala secularizata, lipsita de perspectiva iubirii si a bucuriei eterne din Imparatia Preasfintei Treimi si a tuturor sfintilor. Cand insa Duhul lui Hristos Se face prezent in om prin rugaciune, acesta poate sa perceapa mai usor prezenta lui Hristos in oamenii saraci, bolnavi si marginalizati de societate. Aceasta este experienta sfintilor, iar ea confirma adevarul Evangheliei Duminicii Infricosatoarei Judecati, si anume ca cei care au fost milostivi in istorie vor fi binecuvantati in eternitate.
In incheiere, Sfanta Evanghelie de astazi ne indeamna ca in tot timpul vietii noastre, dar mai ales in perioada Postului Sfintelor Pasti, sa unim rugaciunea smerita si pocainta sincera cu iubirea milostiva sau milostenia spirituala si materiala. Milostenia spirituala poate fi o rugaciune pentru omul aflat in dificultate, un sfat bun sau o incurajare pentru cel dezorientat ori deznadajduit, o vizita la un bolnav, o vizita la cel izolat sau singur si alte gesturi asemanatoare. Milostenia materiala poate fi hrana pentru cel flamand, haine pentru cei lipsiti de ele, medicamente pentru cei bolnavi, ajutor material pentru cei saraci. In multe feluri si in multe ocazii putem arata iubire milostiva semenilor nostri, care au nevoie de ajutorul nostru. Iar cand aratam iubire milostiva si smerita in jurul nostru, devenim mainile iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru oameni, spre slava Lui, bucuria celor ajutati si mantuirea noastra. Amin!
† Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
