În cea de a treia zi a Sfântului şi Marelui Post al praznicului Învierii Domnului din acest an, miercuri, 16 martie 2016, Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare a fost plină de tineri şi credincioşi vârstnici, care au venit să se roage împreună cu Arhiereul, preoţii şi diaconii la slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul şi la Sfânta Liturghie a Darurilor Dinainte Sfinţite.
Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat cele două slujbe în mijlocul şi împreună cu un sobor de 12 preoţi şi 4 diaconi, între care Pr. Florin Hoban, inspector şcolar pentru religie, Pr. Gabriel Băban, inspector pentru catehizare, Arhim. Dr. Casian Filip, ecleziarhul Catedralei, Conf. Univ. Dr. Adrian Gh. Paul, coordonatorul Domeniului Teologie Ortodoxă de la Centrul Universitar „Nord” din Baia Mare, Pr. Prof. Dr. Petrică Aurelian Covaciu, de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, dirijorul Corului „Doxologia” al Catedralei, preoţi slujitori ai Catedralei, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial, Arhid. Andrei Emil Pop, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul catedralei, Arhid. Ionuţ Todorca, de la Centrul Eparhial. Sfânta Liturghie a Darurilor Dinainte Sfinţite a fost prima Liturghie de acest fel oficiată în acest Post.
Răspunsurile la strană au fost date de un grup de diaconi, teologi şi seminarişti, coordonaţi în această seară de Diac. Ionuţ Pleş. În cadrul Sfintei Liturghii, mai mulţi elevi seminarişti şi studenţi s-au împărtăşit. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de PS Iustin Sigheteanul, care a explicat credincioşilor şi tinerilor mai multe lucruri despre Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, de unde îi vine numele, cine a fost Sfântul Andrei Criteanul şi ce se cunoaşte despre viaţa de sfinţenie pe care a dus-o.
Biserica ne cheamă la pocăinţă, la interiorizare şi la conştientizare. Noi ne rugăm cu rugăciunea vameşului şi apoi cu cea a Fiului Risipitor în acest Canon, în care noi, creştinii, suntem îndemnaţi să urmăm calea celor drepţi sau, dacă nu am reuşit să urmăm această cale, să urmăm calea celor păcătoşi care s-au căit, a explicat prelatul.
Rugăciunea Fiului Risipitor este un strigăt de nădejde nemăsurată al omului păcătos către Dumnezeu, a spus Preasfinţitul Părinte, îndemnând credincioşii să petreacă Sfântul Post al întâmpinării sărbătorii Paştilor din acest an în aşa fel încât să fim plăcuţi lui Dumnezeu prin gândurile şi faptele noastre, prin rugăciunile pe care le rostim.