AcasăEvenimentPOST - Sfânta Marie Mare. Când începe postul Adormirii Maicii Domnului

POST – Sfânta Marie Mare. Când începe postul Adormirii Maicii Domnului

spot_img

DISTRIBUIȚI

POST. Postul Sfintei Marii. În 1 august începe Postul Sfintei Maria. Din 1 august, credincioşii intră în Postul Sfintei Maria sau al Adormirii Maicii Domnului. Timp de două săptămâni aceşti vor mânca bucate care nu sunt de origine animală şi vor participa la slujbe speciale.

Postul Sfintei Marii. În 1 august începe Postul Sfintei Maria. Postul Adormirii Maicii Domnului sau al Sfintei Maria Mare cum mai este cunoscut în popor, debutează la 1 august şi se termină pe data de 15 august odată cu praznicul Adormirii Maicii Domnului sau Sfântă Maria Mare. Este unul dintre cele patru posturi mari de peste an, un post cu dată fixă.

„Este unul dintre cele patru posturi mari de peste an şi este cu dată fixă, spre deosebire de Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel care au dată schimbătoare. În această perioadă rânduiala bisericească prevede slujbe speciale, Paraclisul Maicii domnului, care se oficiază în biserici doar în această perioadă”, a precizat preotul Cristian Ştefan, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului.

Postul Sfintei Marii. În 1 august începe Postul Sfintei Maria. În această perioadă credincioşii sunt îndemnaţi să facă fapte bune, să ţină post dar şi să se roage mai mult. „În primul rând postul nu se rezumă doar la a te înfrâna de la bucatele de origine animală. Postul înseamnă şi o perioadă de curăţire spirituală prin rugăciune”, a mai adăugat Cristian Ştefan.

POST. Postul Sfintei Marii. În 1 august începe Postul Sfintei Maria.

Lăsata Secului

Biserica Ortodoxă a rânduit Lăsata Secului pentru începutul Postului Sfintei Marii pe data de 31 iulie. Însă, dacă această dată cade miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi mai înainte. De asemenea, postul se prelungeşte şi în ziua sărbătorii de sfântă Maria dacă aceasta cade miercurea sau vinerea, făcându-se dezlegare la untdelemn, peşte şi vin.

„Pentru societatea noastră postul este înţeles greşit”. Mulţi consideră postul o formă nefirească prin care omul este persecutat pentru păcatele sale, alţii au făcut din post un scop în sine, uitând că postul este un mijloc prin care ne înfrânăm poftele noastre cele egoiste”, a mai subliniat preotul Cristian Ştefan.

Postul Sfintei Marii. În 1 august începe Postul Sfintei Maria. Pe data de 14 august, credincioşii vor participa la tradiţionalele pelerinaje care se organizează la mănăstirile din Transilvania care au hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

 

Sursa info

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA