AcasăActualitateSocialPOMPIERII LA DATORIE - Intervenţii pe bandă rulantă pentru pompierii militari din...

POMPIERII LA DATORIE – Intervenţii pe bandă rulantă pentru pompierii militari din Maramureş. În total: 52 de misiuni, inclusiv cele medicale ale echipajelor SMURD

spot_img

DISTRIBUIȚI

2.actualmm.ro

Pompierii şi echipajele S.M.U.R.D. Maramureş au fost la datorie permanent, atât în noaptea dintre ani cât şi în primele zile din 2012. Chiar în seara zilei de 31.12.2011, militarii Detaşamentului de Pompieri Sighetu Marmaţiei şi echipajul S.M.U.R.D. al subunităţii au intervenit la un accident produs pe strada Avram Iancu din municipiu. Din păcate, unul dintre conducătorii auto implicaţi în accident a decedat.

La numai 15 minute după intrarea în noul an, pompierii sigheteni au fost chemaţi din nou în ajutor, de această dată, la un incendiu declanşat într-un  şopron cu fân dintr-o gospodărie situată pe strada Câmpu Negru din municipiul de pe Tisa. Intervenţia rapidă a pompierilor a limitat pagubele la o tonă de fân ars şi 16 metri pătaţi de acoperiş afectaţi de foc. Cauza izbucnirii incendiului este în curs de stabilire. Tot în data de 01.01.2012, la ora 07.13, un echipaj de descarcerare al Detaşamentului de Pompieri Baia Mare şi un echipaj S.M.U.R.D. de prim ajutor au intervenit la un accident rutier produs pe Drumul European 58, în oraşul Tăuţii Măgherăuş. O victimă a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă.

Şirul intervenţiilor a continuat în data de 02.01, cu un incendiu izbucnit în locuinţa unui localnic din comuna Moisei. Intervenţia promptă a pompierilor Gărzii de Intervenţie Borşa a limitat pagubele la doar 10 metri pătraţi de acoperiş din lemn afectaţi de foc. Incendiul s-a declanşat, cel mai probabil, din cauza efectului termic al unui mijloc de iluminat lăsat sub tensiune.

2.actualmm.ro

La ora 19.00 a fost rândul pompierilor Detaşamentului Baia Mare să intervină la un incendiu declanşat la o locuinţă de pe strada Lobodei din municipiu. Pompierii băimăreni au reuşit să împiedice extinderea flăcărilor, iar după circa o oră de luptă au localizat şi lichidat incendiul. Au ars circa 100 de metri pătraţi de acoperiş din lemn învelit cu ţiglă, 40 de metri pătraţi de tavan din lemn şi diverse elemente de mobilier. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza coşului de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile din jur.

VEZI INTERVENŢIA:

La 19.13, pompierii Gărzii de Intervenţie Şomcuta Mare au fost chemaţi în ajutor la un incendiu izbucnit în locuinţa unui localnic din satul Chelinţa, comuna Ulmeni. Intervenţia promptă a pompierilor a limitat pagubele la circa 8 metri pătraţi de acoperiş din lemn afectaţi de foc. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza coşului de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile din jur.

În total, în perioada 31.12.2011-03.01.2012, personalul I.S.U. a executat 52 de intervenţii.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA