AcasăActualitateSocialPoliţiştii vor fi la datorie de Sărbătoarea Sfintei Marii

Poliţiştii vor fi la datorie de Sărbătoarea Sfintei Marii

spot_img

DISTRIBUIȚI

Zilnic, peste 200 de poliţişti vor fi la datorie în perioada 14 – 18 august 2013 pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea producerii de evenimente rutiere.

În perioada premergătoare, pe timpul Sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului cât şi în weekend, conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş a dispus suplimentarea efectivelor care acţionează în mod curent, poliţiştii având misiunea de a asigura ordinea şi liniştea publică, de a preveni şi combate comerţul ilicit şi principalele cauze generatoare de evenimente rutiere.         Poliţiştii rutieri vor acţiona pe drumurile publice intens circulate pentru a preveni producerea de accidente de circulaţie şi pentru a fluidiza traficul rutier iar cei de ordine şi siguranţă publică vor fi prezenţi în zonele aglomerate unde se vor desfăşura manifestări religioase, culturale şi artistice pentru a preveni victimizarea persoanelor prin comiterea de tâlhării, furturi din buzunare, agresiuni, înşelăciuni sau alte infracţiuni.

Poliţiştii Biroului Transporturi Maramureş vor fi prezenţi în zona gărilor de pe raza judeţului pentru a preveni producerea de fapte antisociale şi pentru a asigura o călătorie lipsită de evenimente negative.

Pentru a sărbători în linişte şi siguranţă,

Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Maramureş vă recomandă să aveţi în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie.

În cazul în care plecaţi de la domiciliu, indiferent de perioada în care lipsiţi, pentru ca revenirea să vă fie lipsită de surprize neplăcute, nu neglijaţi următoarele aspecte:

–        rugaţi un vecin de încredere să ţină sub observaţie casa şi să anunţe imediat poliţia dacă observă o persoană suspectă care staţionează fără motiv în faţa uşii sau care încearcă să deschidă uşa;

–        spuneţi numai persoanelor de încredere când plecaţi de acasă pentru mai multe zile; Nu postaţi pe reţelele de socializare informaţii cu privire la faptul că plecaţi de acasă;

–        închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie;

–        obiectele de valoare sau banii lichizi vor fi întotdeauna în atenţia infractorilor, deci nu le lăsaţi în locuinţă.

În cazul în care plecaţi în staţiuni turistice acordaţi o atenţie sporită bunurilor personale:

– când aţi ajuns la destinaţie, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate lângă maşină

– dacă vi s-a repartizat o cameră la un etaj inferior, nu lăsaţi geamurile deschise! Este calea cea mai uşor accesibilă hoţilor!

– lăsaţi-vă lucrurile de valoare, banii, documentele în seiful hotelului!

– nu expuneţi sumele de bani pe care le deţineţi! Este indicat să aveţi în portofel doar suma de bani necesară pentru cheltuielile curente

– nu lăsaţi nesupravegheate pe plajă lucruri de valoare (telefoane, aparate/camere de fotografiat/filmat etc.). Câteva momente de neatenţie sunt de ajuns pentru ca infractorii să le sustragă.

În cazul în care aţi fost victima unei infracţiuni de furt din locuinţă/cameră de hotel, încercaţi pe cât posibil să nu pătrundeţi în locul faptei, întrucât riscaţi să distrugeţi probe care pot duce la identificarea autorilor.

Pentru orice infracţiune la care sunteţi victimă sau martor, apelaţi numărul unic de urgenţă 112! Reţineţi cât mai multe detalii despre autor: înfăţişare, particularităţi, direcţia în care a fugit, numărul de la autoturismul folosit de acesta, complici etc. şi comunicaţi toate amănuntele poliţiei.

Recomandările Serviciului Rutier Maramureş pentru o deplasare în siguranţă

În caz de trafic aglomerat adoptaţi o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor şi efectuaţi fiecare manevră doar după o temeinică asigurare. Evitaţi efectuarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat se dovedesc extrem de periculoase.

 Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice! Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenta băuturilor alcoolice riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani. De asemenea, pe timpul cercetării permisul este reţinut fără drept de circulaţie.

Respectaţi regimul legal de viteză, întrucât viteza excesiva si cea neadaptata la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România. Circulaţi cu viteza adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.

Oboseala la volan este extrem de periculoasă. La primele semne de oboseală (stare de moleşeală, clipire frecventă, înceţoşarea privirii) trebuie să întrerupeţi călătoria şi să parcaţi autovehiculul intr-un loc sigur (de preferat o parcare amenajată). Odihniţi-vă până la refacerea totală a capacităţilor psihomotorii necesare conducerii în siguranţă.

Şi pietonilor li se recomandă să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că se poate face în condiţii de siguranţă.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA