Acasăsinucidere maramuresPoliţiştii sunt alături de elevi şi în ultimele zile de şcoală

Poliţiştii sunt alături de elevi şi în ultimele zile de şcoală

spot_img

DISTRIBUIȚI

Întrucât mai sunt câteva zile până la finalizarea anului şcolar, poliţiştii încearcă să se asigure că cei mici cunosc regulile pe care trebuie să le respecte pentru a fi în siguranţă. Ieri,  poliţiştii de la Compartimentulde Analiză şi Prevenirea Criminalităţii şi de la Poliţiamunicipiului Baia Mare s-au deplasat la Grădiniţanr. 28 din Baia Mare unde, în prezenţa a peste 50 de preşcolari din grupele mari şi mijlocie,  au desfăşurat o  activitate preventivă  cu preşcolarii.

 

Printre alte recomandări privind siguranţa copiilor s-a insistat mai ales pe prevenirea implicării copiilor în accidente de circulaţie. În acest sens Serviciul Poliţiei Rutiere Maramureş recomandă părinţilor să-i înveţe pe cei mici:

– Să circule numai pe trotuare;

– Să nu staţioneze pe bordura trotuarelor deoarece se pot dezechilibra şi cădea în faţa maşinilor;

– Să nu traverseze drumurile publice prin alte locuri decât prin cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje rutiere şi numai dupa ce s-au asigurat temeinic, iar la trecerile semaforizate, numai la semnalul luminos de culoare verde;

– Să nu se angajeze în traversarea căilor rutiere în fugă, prin faţa sau spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii;

– Acolo unde nu există amenajate trotuare sau poteci laterale, să se deplaseze numai pe partea stângă a drumurilor şi cât mai aproape de marginea acestora, dar nu în grup, ci în şir unul după altul;

– Să nu circule cu rolele pe partea carosabilă a drumurilor publice, ci numai în locurile special amenajate;

Reamintim părinţilor şi copiilor că, pentru a conduce o bicicletă pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani.

De asemenea Serviciul Poliţiei Rutiere Maramureş recomandă  conducătorilor de autovehicule să respecte normele privind circulaţia rutieră şi să acorde o atenţie sporită pe timpul deplasărilor, în zona de actiune a indicatorului de avertizare „Copii”, în zonele pietonale şi rezidenţiale, precum şi în apropierea parcurilor sau a locurilor de joacă amenajate, acolo unde copiii se plimbă cu bicicletele, cu rolele, ori se joacă cu mingea.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA