AcasăActualitateSocialPoliţiştii specializaţi acţionează pentru protejarea fondului cinegetic

Poliţiştii specializaţi acţionează pentru protejarea fondului cinegetic

spot_img

DISTRIBUIȚI

Începând de astăzi, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase, îşi vor intensifica activităţile de prevenire şi combatere a faptelor are aduc atingere fondului cinegetic. Până la sfârşitul lunii martie a.c. ei vor acţiona pentru identificarea şi tragerea la răspundere penală a persoanelor care comit  infracţiuni ce aduc atingere fondului cinegetic. Se va urmări atât combaterea braconajului cinegetic comis cu arme de foc, indiferent dacă acestea sunt deţinute legal sau ilegal, precum şi a celui comis cu laţuri ori cu alte tipuri de capcane neautorizate.

Amintim faptul că vânătoarea se exercită numai de către vânători care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: posedă permis de vânătoare cu arma; posedă autorizaţii eliberate de gestionar; posedă permis de armă tip B; posedă asigurare obligatorie împotriva accidentelor.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 407/2006, constituie infracţiune de braconaj şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani sau cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei: vânătoarea fără permis de vânătoare, vânătoarea fără autorizaţie de vânătoare legală, vânarea în afara perioadelor legale de vânătoare la specia respectivă, vânarea urşilor la nadă şi/sau la bârlog.

De asemenea, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă de la 15.000 lei la 30.000 lei scoaterea din ţară a trofeelor care pot fi medaliate de vânat sau a faunei vii de interes cinegetic, fără respectarea dispoziţiilor legale; transportul vânatului dobândit sau găsit împuşcat ori tranşat în teren; comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără respectarea condiţiilor legii.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA