Uniunea Naţională pentru Progresul României a anunţat că joi a fost semnat un protocol privind fuziunea prin absorbţie a Partidului Iniţiativa Naţională (PIN) de către UNPR. Surse politice susţin că Lavinia Şandru, liderul partidului, va deveni vicepreşedintele UNPR.
„Joi, 15 decembrie 2011, la ora 12.00, a avut loc ceremonia semnării protocolului privind fuziunea prin absorbţie a Partidului Iniţiativa Naţională (PIN) de către Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR)”, se arată într-un anunţ de presă transmis de UNPR. Ceremonia s-a desfăşurat la Palatul Parlamentului. Potrivit unor surse politice citate de Mediafax, liderul PIN Lavinia Şandru urmează să devină vicepreşedintele UNPR la nivel naţional.
Partidul Iniţiativa Naţională a fost înfiinţat în 2005 de Cozmin Guşă, Lavinia Şandru şi Aurelian Pavelescu, după ce aceştia au părăsit Partidul Democrat (actualul PDL, n.r.). Primul care a plecat a fost guralivul Pavelescu. S-a creat astfel posibilitatea ca întregul partid (Cozmin și Lavinia) să colinde țara într-un autoturism marca Smart. La vremea respectivă, fostul preşedinte PD, deja preşedintele României, Traian Băsescu afirma despre aceştia că au ajuns pe „centura politicii”. Altfel spus, generalul izmănar se cuplează cu o politrucă de pe centură. Oare ce poate rezulta bun pentru români din acest curvăsărai de bordel politic?
G. Ciascai