AcasăActualitatePoliticPOLITIC - Congresul extraordinar al PMP în care se alege noua conducere...

POLITIC – Congresul extraordinar al PMP în care se alege noua conducere a formațiunii a început la Palatul Parlamentului

spot_img

DISTRIBUIȚI

Congresul extraordinar al Partidului Mișcarea Populară în cadrul căreia se va alege o nouă conducere a început, duminică, la Palatul Parlamentului, în prezența a 2.248 de participanți, respectiv câteva sute de delegați și invitați, membri și simpatizanți ai formațiunii politice.

În deschiderea evenimentului, Traian Băsescu a urat colegilor de partid care serbează Paștele catolic toate cele bune și, de asemenea, a transmis un mesaj de felicitare de ziua Basarabiei, cu ocazia împlinirii a 98 de ani de la unirea cu România.

În preambulul congresului s-a desfășurat Colegiul Național al partidului, context în care fostul șef al statului a anunțat că prin respingerea la Curtea de Apel București a înregistrării Mișcării Populare (MP) trebuie reașezată conducerea partidului, practic aceasta trebuie „reprodusă” în cadrul PMP — președinte Traian Băsescu, președinte executiv Eugen Tomac, secretar general Dorel Onaca, prim-vicepreședinți Siegfried Mureșan și Cristian Diaconescu. De asemenea, vor fi aleși doi secretari generali adjuncți, 14 vicepreședinți și 14 secretari executivi.

Totodată, în cadrul Congresului vor fi votate modificări la statutul PMP și programul politic al partidului.

Principala modificare a statutului PMP prevede înființarea funcției de președinte executiv. În ceea ce privește programul politic al formațiunii politice, acesta va cuprinde și obiectivul de țară „Unirea României cu Republica Moldova”.

Validarea conducerii PMP se va face de către delegații la congres, prin buletine de vot.

Decizia organizării unui Congres extraordinar al PMP a venit după ce, pe 18 martie, Curtea de Apel București a respins înregistrarea Mișcării Populare (MP) în Registrul partidelor politice. În aceeași zi, liderul MP, Traian Băsescu, a declarat că membrii partidului vor activa sub sigla și denumirea PMP (Partidul Mișcarea Populară) și că, astfel, nu vor exista probleme la depunerea listelor de candidați la alegerile locale.

Agerpres

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA