Acasăsinucidere maramuresPoliţia Română şi Jandarmeria Naţională din Franţa au efectuat simultan 24 de...

Poliţia Română şi Jandarmeria Naţională din Franţa au efectuat simultan 24 de percheziţii

spot_img

DISTRIBUIȚI

Poliţia Română şi Jandarmeria Naţională din Franţa au efectuat simultan 24 de percheziţii, pe teritoriile celor două ţări, pentru destructurarea unei grupări infracţionale itinerante specializate în furturi din societăţi comerciale şi din autocamioane, de pe teritoriul Franţei. 10 membrii ai grupării au fost depistaţi şi conduşi la audieri.

La data de 13 noiembrie a.c., Poliţia Română, prin Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul I.G.P.R., şi Jandarmeria Naţională din Franţa au declanşat o acţiune comună pentru destructurarea unei grupări de criminalitate itinerantă, din Tecuci, judeţul Galaţi, cu legături infracţionale în mai multe zone din România şi străinătate. Pe teritoriile României şi Franţei au fost efectuate simultan 24 de percheziţii domiciliare. Dintre acestea, 16 au fost efectuate pe teritoriul ţării noastre de către poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale – I.G.P.R. şi ai serviciilor de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Galaţi, I.P.J. Bacău, I.P.J. Arad şi I.P.J. Satu Mare.

Acţiunea s-a desfăşurat sub coordonarea Parchetelor de pe lângă Tribunalele Galaţi, Bucureşti, Bacău, Arad şi Satu Mare, în urma mai multor luni de investigaţii comune coordonate în Franţa de Oficiul Central de Luptă contra Delincvenţei Itinerante şi în România de Direcţia de Investigaţii Criminale – I.G.P.R..

Membrii grupării sunt bănuiţi de furturi din magazine cu aparatură electronică şi furturi din autocamioane, de pe teritoriul Franţei. Din cercetări a reieşit că, cei în cauză ar fi supravegheat în prealabil locurile unde acţionau şi ar fi comis furturile prin decuparea, pe timpul nopţii, a pereţilor din tablă, din spatele magazinelor. Astfel, la o eventuală declanşare a alarmei, echipele de intervenţie nu observau nimic în neregulă cu căile de acces obişnuite în incinta magazinului şi nici lipsa produselor electronice cu valoare mare. Bunurile sustrase ar fi fost trimise în România prin transportatori mandataţi sau prin firme de transport rutier, pentru a fi valorificate. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de peste 350.000 de euro.

În urma percheziţiilor, au fost conduse la sediile unităţilor de Parchet şi Poliţie, în vederea audierii, 13 persoane, iar, dintre membrii grupării, au fost depistate şi reţinute 7 persoane în Franţa şi 3 în România.

Urmează a fi emise de către autorităţile judiciare franceze mai multe mandate europene de arestare, Poliţia Română urmând să pună în executare parte dintre acestea, pentru persoanele depistate în  România.

Activitatea de cooperare judiciară internaţională între Tribunalul de Mare Instanţă din Paris şi Parchetele de pe lângă Tribunalele din România implicate s-a făcut prin intermediul Serviciului de Cooperare Judiciară Internaţională, Relaţii Internaţionale şi Programe din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Colaborarea dintre autorităţile judicare române şi cele franceze continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a persoanelor cercetate, dar şi pentru recuperarea prejudiciului cauzat.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA