AcasăActualitate112POLIȚIA DE FRONTIERĂ, ÎN ACȚIUNE – 16 cetățeni din Siria, Egipt, Algeria...

POLIȚIA DE FRONTIERĂ, ÎN ACȚIUNE – 16 cetățeni din Siria, Egipt, Algeria și Insulele Comore, prinși când încercau să iasă ilegal din România

spot_img

DISTRIBUIȚI

POLIȚIA DE FRONTIERĂ, ÎN ACȚIUNE   Poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat, în cadrul unei acţiuni specifice pe linia combaterii migraţiei ilegale desfășurate în cooperare cu autorităţile din Ungaria, 16 cetăţeni din Siria, Egipt, Algeria şi Insulele Comore, solicitanți de azil în România, care intenţionau să ajungă ilegal într-un stat din Spaţiul Schengen.

În data de 27.07.2017, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Valea lui Mihai, județul Bihor, au organizat o acțiune specifică pe linia combaterii migrației ilegale în cooperare cu partea maghiară, în zona de competenţă.

Astfel, în jurul orei 23.00, autorităţile de frontieră din cele două state au depistat un grup, format din şaisprezece persoane, adulţi şi copii, care încerca să treacă ilegal graniţa din România în Ungaria.

Cei în cauză au fost condusi la sediul sectorului PF pentru cercetări, unde s-a stabilit că sunt cetăţeni din Siria, Egipt, Algeria şi Insulele Comore: adulţii (şase bărbaţi şi cinci femei) cu vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani, iar copiii cu vârste între 3 şi 10 ani, toţi fiind solicitanţi de azil în România.

Adultii au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria cu scopul de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schenghen.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat de trei sau mai multe persoane împreună, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Informații furnizate de ITPF Sighetu Marmației

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA