Acasă Eveniment Sport POATE LA ANUL - Minaur Baia Mare a ratat promovarea în Liga...

POATE LA ANUL – Minaur Baia Mare a ratat promovarea în Liga Națională de handbal feminin

DISTRIBUIȚI

POATE LA ANUL Unirea Slobozia şi CSU Danubius Galaţi vor juca în Liga Naţională de handbal feminin şi în sezonul următor. Ambele echipe au câştigat meciurile decisive disputate în această seară din turneul de baraj de la Sf. Gheorghe.

A fost interes mare pentru meciurile din ziua a doua a turneului de promovare/menținere în Liga Națională, care se desfășoară în sala sporturilor din municipiul Sfântu Gheorghe. În tribună au luat loc oameni importanţi din lumea handbalului, oficiali, antrenori, conducători de cluburi, membri în Consiliul de Administraţie, arbitri, observatori, etc.

În meciul doi al zilei s-au confruntat Minaur Baia Mare și Danubius Galați în care favorită pornea echipa de la Dunăre, având în vedere că a activat ultimul sezon în Liga Națională, unde a avut adversare cu mult peste valoarea celor cu care au jucat fetele de la Minaur în liga secundă. Confruntarea dintre cele două echipe a fost de slab nivel tehnic, ambele echipe comițând enorm de multe greșeli individuale, inadmisibile la acest nivel.

IMG_0660-630x420

Danubius Galaţi a luat un avantaj de 4-5 goluri încă din prima repriză, iar lucrurile au părut destul de clare. La final, echipa din Liga Naţională s-a impus cu 26-20, după un meci în care echipa noastră a lăsat impresia că abia la anul viitor va dori să revină pe prima scenă a handbalului românesc. Dar, pentru asta e nevoie de aducerea unor jucătoare de valoare, experimentate, care să facă legea în viitoarea ediție a campionatului.

În primul meci, Dinamo București, club unde activează Liviu Bala și Daniel Kotecz, foști conducători ai handbalului băimărean, a rata promovarea, fiind învinsă de Unirea Slobozia (Liga Națională) cu scorul de 17-19, după o partidă de mare angajament, dar săracă în realizări la capitolul tehnic. Dinamo a reușit să formeze o echipă destul de competitivă, dar iată că a ratat surprinzător obiectivul asumat, ceea ce înseamnă că încă mai e destul de lucru acolo.

Minaur trebuie să învețe din pățania dinamovistelor că pentru a reveni acolo unde îi este locul, și unde o așteaptă iubitorii de handbal din Baia Mare, are nevoie de jucătoare valoroase și de o bancă tehnică pe măsură. Altfel și la anul viitor vom fi tot în situația de acum.

CS Minaur: Claudia Cetățeanu, Andreea Nastasă – Alexandra Pricop (5 goluri), Cristina Andrița (3), Andreea Tecar (3), Daiana Gaiu (2), Oana Bidașcu (2), Bianca Zegrean (2), Jenica Rudics (1), Andriyana Naumenko (1), Raluca Mihai (1), Ștefania Bălăceanu, Maryana Mykytei, Iulia Bledea. Antrenoare: Simona Maior-Pașca și Ioana Marta.

Grigore Ciascai

 

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Proctoline






TE-AR MAI PUTEA INTERESA

“VACANȚĂ” FORȚATĂ – Doi băimăreni și doi sigheteni, băgați în închisoare

Săptămâna trecută, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Sighetu Marmaţiei, au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii, emise de...

VITEZĂ ȘI NEATENȚIE – Patru accidente cu victime în Maramureș, într-un singur weekend

În week-end-ul care tocmai s-a încheiat, pe raza judeţului Maramamureş s-au produs patru accidente de circulaţie, soldate cu vătămarea corporală a zece persoane.Evenimentele au...

“PRĂPĂD” PRINTRE ȘOFERII MARAMUREȘENI – Amenzi de zeci de mii de lei și o grămadă de permise reținute într-un singur weekend

Având în vedere evenimentele rutiere cu consecinţe grave produse în ultima perioadă, precum și faptul că viteza, sub cele două forme, excesivă sau neadaptată...

SUCCES RĂSUNĂTOR ÎN BAIA MARE – Copil de 1 an și 9 luni, cu o boală care are o mortalitate mai mare de 90%,...

În perioada iunie-septembrie 2020, în Secția Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș“ Baia Mare au fost internați 198 de copii.“Patologia predominantă...

Coaliția pentru Maramureș a lansat candidații la primăriile din comunitățile de pe Valea Tisei

Candidații Coaliției pentru Maramureș pentru funcțiile de primar în localitățile de pe Valea Tisei: Săpânța, Sarasău, Câmpulung la Tisa și Remeți au fost lansați...